Deputatul PSD a precizat că în termen de 15 zile va opta pentru una dintre cele două funcții: aceea de deputat sau președinte al Consiliului Legislativ. Anunțul lui Florin Iordache vine în contextul în care CCR nu s-a pronunțat încă în ceea ce privește contestația depusă de PNL și USR legată de numirea acestuia.
Deputatul PSD Florin Iordache a informat Biroul permanent al Camerei Deputaţilor că a depus jurământul pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ.
Potrivit unei notificări depuse la Biroul permanent al Camerei, Iordache informează conducerea forului că începând cu data de 9 noiembrie a depus jurământul în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ.
El a adăugat că, potrivit legislaţiei actuale, „având în vedere cele menţionate mai sus”, în termen de 15 zile de la data prezentei notificări va opta pentru una din cele două funcţii deţinute: de preşedinte al Consiliului Legislativ, respectiv cea de deputat în Parlamentul României.
CCR a amânat pentru a doua oară decizia în privința lui Florin Iordache
Curtea Constituţională a amânat săptămâna trecută, pentru 18 noiembrie, dezbaterea sesizărilor PNL şi USR privind numirea deputatului PSD Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ.
Este pentru a doua oară când CCR amână acest caz, motivul fiind faptul că lipseşte judecătoarea Livia Stanciu.
De asemenea, CCR a amânat şi sesizările celor două formaţiuni în legătură cu numirea lui George Edward Dircă în funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului.
Liberalii au depus, pe 22 octombrie, sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la hotărârea Parlamentului privind numirea deputatului PSD Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ.
În sesizarea semnată de liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, se arată că hotărârea Parlamentului încalcă principiul legalităţii, prevăzut de Constituţie.
PNL consideră că hotărârea Parlamentului e neconstituțională
Liberalii precizează că, potrivit Legii 73/1993, preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţii se numesc prin votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, reuniţi în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza a trei propuneri ale Birourilor permanente pentru fiecare funcţie, cu avizul Comisiilor juridice reunite. Astfel, aceştia afirmă că, în contextul în care Florin Iordache a primit 185 de voturi favorabile, nu a fost întrunit numărul necesar de voturi prevăzut de lege – 234 de voturi, pentru ca acesta să fie numit preşedinte al Consiliului Legislativ.
Liberalii afirmă că hotărârea Parlamentului în acest caz este neconstituţională, deoarece Florin Iordache nu îndeplineşte condiţia privind buna reputaţie profesională şi morală prevăzută de Legea 73/1993, amintind că acesta a promovat în calitate de ministru al Justiţiei în Guvernul Grindeanu OUG 13/2017 şi proiectul privind amnistia şi graţierea.
„Conduita publică, din anul 2017, a domnului Florin Iordache a generat revoltă publică incompatibilă cu dispoziţia legală care solicită candidatului la funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ o bună reputaţie morală”, se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.
Liberalii invocă în sesizare şi încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea 73/1993. Aceştia arată că la dosarul de candidatură nu a fost depus un document care să ateste că Florin Iordache a renunţat la calitatea de membru al PSD.
Iordache a primit 185 de voturi „pentru” şi 43 „contra”
Plenul Parlamentului a decis numirea lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ. Iordache a fost numit în funcţie cu 185 de voturi ‘pentru’ şi 43 ‘contra’.
În funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ a fost numit senatorul USR George Edward Dircă. În favoarea acestuia au votat 174 de parlamentari, iar împotrivă – 17.
Votul a fost secret, cu buletine.
Pe 23 octombrie, preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a anunţat că Grupul parlamentar USR a sesizat separat de PNL Curtea Constituţională pentru invalidarea numirii lui Florin Iordache în fruntea Consiliul Legislativ, dar şi cu privire la Hotărârea Parlamentului 30 /2020 privind numirea lui George Edward Dircă în funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului.
Funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ a rămas vacantă după demisia lui Şerban Iliescu, iar Secţia de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a rămas fără şef după demisia lui Gheorghe Popescu.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin