'IMM-urile au un program, ajutorul de minimis, care este acum în desfăşurare, în care firmele puteau obţine până la 200.000 de euro, în valoare de 90% din investiţia pe care o făceau. Am avut un număr de aplicaţii de aproximativ 7.000 de firme interesate de acest ajutor de minimis, în condiţiile în care finanţarea posibilă era pentru 1.300-1.500 de firme. Deja avem semnate pe acest an toate contractele, mai urmează un număr de contracte pentru anul viitor. În acest an sunt 550 de contracte semnate, restul pentru anul viitor, deci există şi pentru IMM-uri acest tip de sprijin', a afirmat Florin Jianu, citat de Agerpres.
Întrebat de ce statul acordă ajutoare marilor companii printre care Vodafone sau Orange, acesta a afirmat că programul poate fi accesat de orice companie.
'Există nişte programe de ajutor de stat care pot fi accesate. De la 1 iulie a intrat în vigoare noul regulament de ajutoare de stat. Programul de ajutoare de stat poate fi accesat de orice companie, nu numai de o companie sau alta, indiferent de mărime. Există însă nişte chei de interes pe care Guvernul şi le-a pus şi anume legate de crearea unui număr de locuri de muncă, un anumit tip de investiţie, deci orice tip de companie poate accesa. Acum există două tipuri de ajutoare de stat, e ajutorul de stat cu locuri de muncă subvenţionate şi care se referă strict la IMM-uri – pentru un loc de muncă creat un IMM poate primi bani subvenţionaţi prin ajutor de stat -, dar există şi un ajutor de stat în care Guvernul propune să creeze mai multe locuri de muncă şi atunci e un număr minim de locuri de muncă, 20 de locuri de muncă. Există diverse chei de interes pe care Guvernul le pune pentru investiţiile mici sau investiţiile majore. Eu nu ştiu ce companii au obţinut sau nu au obţinut, sunt foarte multe companii care au obţinut, sunt pe site-ul Ministerului de Finanţe', a menţionat ministrul.