Cum arată Florin Piersic la 89 de ani?
Marele actor Florin Piersic a fost sărbătorit astăzi, 27 ianuarie 2025, cu dragoste și admirație pentru împlinirea vârstei de 89 de ani. Un moment special a fost marcat de vizita lui Dan Negru, care a venit să-l felicite pe actor chiar la Cluj, în teatrul ce-i poartă numele. Cei doi au stat de vorbă într-un decor plin de amintiri, iar întâlnirea lor a fost imortalizată într-un video emoționant, publicat de prezentatorul TV pe rețelele de socializare.
„M-am întâlnit cu Florin Piersic azi, de ziua lui. “Cum arată Florin Piersic?”, “Cum se simte Piersic?” sunt întrebările pe care le tot aud în ultima vreme. Ăsta e răspunsul”, a scris, luni, Dan Negru pe Facebook.
În ciuda problemelor de sănătate cu care s-a confruntat la finalul anului trecut, Florin Piersic a radiat de energie și optimism, transmițând un mesaj profund celor care îl îndrăgesc.
„Nu mi-a venit să cred că tu ești aici. De ziua mea mă întâlnesc cu prietenii, cu familia, cu toți cei care îmi sunt mai apropiați. Și îmi face mare, mare plăcere, că tocmai aici, la cinematograful de care mă leagă multe amintiri, începem ziua mea. Cel mai mult îmi doresc să fiu din nou pe scenă cu publicul meu. Vă doresc tuturor, sănătate, lucrul pe care eu îl doresc cel mai mult în ultima vreme. Să aveți bucurie și speranță”, i-a spus el amicului său.
Florin Piersic, un român recunoscut la nivel internațională
De-a lungul anilor, munca sa extraordinară a fost recunoscută cu numeroase distincții și titluri onorifice. Florin Piersic este „Cetățean de Onoare” al mai multor orașe din țară, iar un cinematograf din Cluj-Napoca îi poartă numele. În anul 2002, a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, o recunoaștere a carierei sale impresionante.
Cu farmecul său inconfundabil și dedicarea de a aduce zâmbete spectatorilor, el rămâne o comoară vie a culturii românești. Acesta a transformat fiecare rol într-o poveste memorabilă, cucerind publicul cu naturalețea și energia sa inepuizabilă.
La 89 de ani, actorul continuă să inspire, fiind un exemplu de pasiune, talent și dăruire. Astăzi, îi urăm „La mulți ani!” și îi mulțumim pentru tot ceea ce a oferit teatrului, filmului și inimilor noastre.