Florin Piersic va împlini curând 88 de ani! Ce mesaj le-a transmis admiratorilor săi?
Florin Piersic va împlini curând vârsta de 88 de ani. Ziua sa de naștere este pe 27 ianuarie, sâmbătă. Pentru el, această vârstă devine „infinit-infinit” întrucât cifra 8 seamănă cu simbolul infinitului ∞ întors.
În câteva rânduri, a scris un mesaj emoționant pentru telespectatorii din România, așternând cele mai frumoase cuvinte din vocabularul românesc: Iubirea, Prietenia, Speranța, Bucuria. Pentru el, aceste cuvinte nu sunt vorbe goale, ci valorile pe care le prețuiește cel mai mult.
A primit și a oferit iubire tuturor celor care au fost alături de el cu gânduri bune, prietenie și speranță pentru zile viitoare, pline de bucurie. A recunoscut că, fără susținerea și aprecierea oamenilor, ar fi fost „sărac”. Pentru el, conexiunea cu publicul drept este adevărata bogăție.
Şi-a schimbat atitudinea faţă de spectatori. Ce face acum în faţa lor?
În trecut, îi vedea adesea pe spectatori înclinându-se în fața sa în semn de recunoștință în sala de spectacol. Acum, însă, el se înclină în fața lor. Le citește toate mesajele și ar dori să aibă mai mult timp pentru a răspunde fiecăruia în parte.
Se simte norocos că este „mare” la propriu și își poate întinde brațele ca „niște aripi” ca să îi poată îmbrățișa pe toți deodată.
„Nu-i timp de nostalgii. Nu încă. În curând, e 27 ianuarie. În trei zile, se învârte „contorul” și vârsta mea devine infinit-infinit, simbolul prieteniei și iubirii, adică 88. Ce tare mi se potrivește! (…)
Cu ani în urmă, pe scena Teatrului Național în spectacolul „Dulcea pasăre a tinereții.”, îi spuneam partenerei mele Carmen Stănescu următoarea replică: „Lady, am dat oamenilor mai mult decât am primit de la ei.”
Astăzi, eu, Florin, vă spun celor care citiți aceste rânduri: „Am dat oamenilor mult, dar am primit înzecit de la ei!” Da, da, este adevărat. Fără voi, fără aplauzele pe care mi le dăruiți, fără mesajele pe care mi le scrieți, fără privirile voastre calde când ne întâlnim pe stradă, aș fi fost… sărac. Pentru mine, asta e adevărata bogăție. Cea mai de preț. (…)
Norocul meu că sunt mare… la propriu…, ca să îmi pot întinde brațele ca niște aripi, să vă pot îmbrățișa pe toți”, a scris el, marți, pe Facebook.