Florin Piersic s-a apropiat de momentul în care se gândește la moarte. Marele actor este în vârstă de 87 de ani. Din această cauză, acesta privește cu înfrigurare la ultimele sale clipe din viață. El a dezvăluit că nu vrea să moară. Marele nostru actor are chiar o teamă în această privință.

Florin Piersic este unul dintre cei mai apreciați actori din România. El a jucat într-un număr impresionant de piese de teatru și filme. Deși încă se urcă pe scenă, vârsta înaintată îl face să se gândească la moarte. Momentul decisiv îl sperie peste măsură. Chiar dacă este conștient că nu are ce face, actorul își mai dorește să mai stea încă în viață.

 Florin Piersic se teme de moarte

Florin Piersic a admis că moartea îl sperie. El a spus că vrea să mai trăiască puțin.

„Mai vreau să trăiesc puțin. Mie îmi e frică de moarte. Nu pot să-ți explic de ce. Mi-e cam frică, recunosc. Trebuie să vină, știu, dar nu știu unde mă va prinde. Nu mă interesează, știu că toată lumea moare, o să mor și eu. Mie îmi e frică de moarte. Vreți să vă spun ceva? Dar să țineți minte. Dacă mai trăiesc acum, trăiesc din cauza dumneavoastră”, a spus Florin Piersic, în cadrul podcastului moderat de Mihai Morar.

Sfatul marelui actor către toți românii

Actorul a ținut să vină și cu câteva sfaturi în urma experienței sale. Artistul a ținut să arate că, în viață, nu există prieteni, ci doar cunoștințe.

„Nu-mi place cuvântul pentru că toți spun . Nu mai există prietenie. Există cunoștințe”, a declarat Florin Piersic.

Florin Piersic
Florin Piersic, pe scenă/SURSA FOTO: Dreamstime

Motivul pentru care nu a mai ajuns nici birjar și nici doctor

Nu multă lume știe că, atunci când era mic, celebrul actor voia să se facă birjar pentru că adoram caii. Mai târziu, a vrut să fie șofer. S-a răzgândit când, într-o zi a văzut o persoană murdară din creștet până în tălpi ieșind de sub o mașină. În concluzie s-a gândit că ar fi mai bine să ajungă cofetar.

A urmat apoi dorința de a ajunge doctor. Detaliile au fost oferite chiar de Florin Piersic.

„Gândeam că și acolo te mai „murdărești”, dar te lingi pe degete și gata savarina, joffra, sau cremșnitul. Dar când mi s-a spus că pot să mor de diabet, m-am hotărât categoric să mă fac doctor. De oameni. Într-o zi însă, l-au adus pe unul care căzuse ori de pe cal, ori îl călcase o mașină, ori îl bătuse un cofetar, că era tot numai sânge. Mi s-a făcut rău, așa că gata şi cu doctorul de oameni!”, a spus îndrăgitul actor.

Destinul i-a fost schimbat cu o singură poezie

Decizia și-a schimbat-o într-o zi, când l-a luat pe câinele cartierului, pe care îl mușcase o cățea de picior. L-a pansat, l-a îngrijit, l-a alintat și a hotărât că o să fie veterinar. Destinul i-a fost schimbat, însă, de o poezie.

„O singură poezie, că aici am vrut să ajung, mi-a schimbat destinul. ACTOR. Ce frumos sună acest cuvânt! Sau ARTIST. Sună și mai frumos”, a declarat Florin Piersic, potrivit okmagazine.