Florin Roman a mers la INML după ce a fost agresat de Dan Vîlceanu
După ce a mers la INML, Florin Roman a declarat că nu se aștepta la un astfel de gest din partea lui Dan Vîlceanu, pe care îl cunoaște de zeci de ani. Deputatul PNL a mai spus că este regretabil că un astfel de gest s-a petrecut în Parlamentul României.
„Am încercat să feresc plenul Parlamentului de gestul lui total deplasat şi necontrolat. Nu mă aşteptam la un astfel de gest. Nu poţi să te aştepţi ca un om pe care îl cunoşti de zeci de ani, cu care, vorba aceea, ţi-ai mâncat cojile, să ajungă să aibă genul acesta de comportament. Dar nu era un tip violent. E absolut regretabil cu un astfel de gest s-a petrecut în Parlamentul României. Ce ar fi trebuit să fac eu? În momentul în care oricare dintre noi, puneţi-vă în situaţia mea, vine şi îţi aplică… Aveam două variante, de a reacţiona fizic, şi am evitat acest lucru, şi de a suporta această agresiune”, a spus el.
Întrebat dacă i s-a spus de câte zile de îngrijiri medicale are nevoie, Florin Roman a răspuns:
„Nu. Mi s-a spus că urmează să fie eliberat certificatul medico-legal constatator”.
Întrebat dacă va renunța la plângerea penală în cazul în care Dan Vîlceanu îl va contacta pentru a-și cere scuze sau pentru a-și exprima regretul, Florin Roman a răspuns:
„Ca cetăţean sunt obligat să fac plângere împotriva oricărui cetăţean care agresează”.
„Este cu atât mai agravant cu cât acest lucru se întâmplă în interiorul Parlamentului. Ce exemplu am da noi societăţii româneşti, cetăţenilor, dacă am pune batista pe ţambal în astfel de situaţii? De aceea am şi cerut difuzarea imaginilor. Ştiam că aceste imagini sigur vor arunca o imagine asupra Parlamentului, dar am făcut-o tocmai pentru a face dovada faptului că acolo nu a fost o bătaie, cum foarte mulţi au scris, a fost o agresiune”, a adăugat deputatul PNL.
Cum a avut loc incidentul?
Deputatul PNL Florin Roman a scris marți, pe 21 mai, într-o postare pe Facebook, că deputatul Dan Vîlceanu l-a agresat în mod golănesc la ieșirea din sala de plen, aplicându-i o lovitură cu genunchiul în zona nasului. Roman a relatat că Vîlceanu a încercat să-l muște și l-a prins de gât. Roman a anunțat că va solicita sancționarea lui Vîlceanu pentru lovire și va depune o plângere penală împotriva acestuia.
Conform imaginilor surprinse de camerele de filmat din Parlament, incidentul dintre cei doi deputați a avut loc în anticamera sălii de plen. În imagini se observă cum cei doi se împing, iar Vîlceanu încearcă să-l muște pe Roman de față, în timp ce îl ține de gât.
Deputatul neafiliat Dan Vîlceanu a declarat marți pentru News.ro că nu va face declarații referitoare la altercația din plenul Camerei Deputaților cu liberalul Florin Roman, deoarece „nu vrea să intre în scandaluri marca Roman”.
Nicolae Ciucă, liderul PNL, a afirmat că „violenţa fizică este de neacceptat”, mai ales în Parlament. Potrivit lui, atacul asupra lui Florin Roman „arată măsura unei lipse de caracter şi conduită morală din partea deputatului Dan Vîlceanu”.