Deputatul PNL, Florin Roman, a declarat miercuri, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, că actualul proiect legislativ ce prevește pensiile speciale va avea mari probleme de constituționalitate.
„Eu am mai văzut filmul ăsta şi alţi colegi în legislatura trecută de două ori pe două proiecte ale PNL, unul care abrogă în totalitate toate pensiile speciale şi altul, urmare a înţelegerii liderilor de grup de la acea vreme, pe o impozitare, ambele votate cu mâna sus de tot Parlamentul României, care niciodată nu au produs efecte. (…) Astăzi au fost trei proiecte – unul singur a fost original – cel al PNL, care prevedea abrogarea capitolului 11, articolele 49 şi 50, şi care într-adevăr rezolvă problema pe viitor, dar lăsa nerezolvată problema celor în plată. Actualul proiect – şi aici vorbesc pentru românii de acasă, nu vă bucuraţi încă – care a fost amendat şi care prevede inclusiv oprirea celor aflaţi în plată – din punctul meu de vedere va avea mari probleme de constituţionalitate”, a susţinut Florin Roman.
Florin Roman: Dacă am fi colaborat cu adevărat, aveam o lege constituțională
Deputatul PNL, Florin Roman a adăugat că, dacă ar fi existat voinţă politică, ar fi fost o lege bună, constituţională.
„Vreau să fiu sincer cu dumneavoastră, dragi români, cu cei de acasă, pentru că adevărul va învinge întotdeauna. Dacă ne-am fi dorit cu toţii să nu facem decât a ne lovi unul pe altul şi am fi colaborat într-adevăr să scoatem o lege bună, eu sunt convins că astăzi aveam o lege constituţională. Închei prin a spune fără să se supere colegii: a fost unul original (un proiect – n.r.), al PNL, şi două copii, una de la PSD, plagiatorii, ştim cum e, în schimb de la oamenii noi cu năravuri vechi eu nu mă aşteptam”, a mai afirmat Roman.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea