Florin Salam ajunge la închisoare? Manelistul ar fi vizat de un dosar penal! Anunțul a fost făcut marți, pe 16 ianuarie, de către Poliția Capitalei. Iată de ce este acuzat, mai exact.
Florin Salam ar fi vizat de un dosar penal
Florin Salam ajunge la închisoare? Poliția Capitalei a anunțat că este în curs de investigare un dosar care vizează infracțiuni de loviri și alte violențe.
Conform surselor judiciare, persoana vizată în aceste acuzații este manelistul.
„La data de 1 ianuarie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 1 Poliție au fost sesizați, prin plângere scrisă, de către o tânără, în vârstă de 23 de ani, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 18.30, în timp ce se afla într-o cameră din incinta unui hotel, situat în Sectorul 1, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, în vârstă de 44 de ani.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal și au fost efectuate verificări la adresa menționată, în vederea administrării probatoriului. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 1 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a transmis Poliția Capitalei.
Potrivit unor surse judiciare, se pare că manelistul Florin Salam este acuzat de agresiune, de către o femeie în vârstă de 23 de ani. Incidentul s-ar fi produs într-o cameră a Grand Hotel (fostul Intercontinental).
Femeia ar fi fost în acea cameră cu Salam în scopul furnizării de servicii sexuale contra plată. După ce au avut relații sexuale, Salam ar fi agresat-o pe femeie, lovind-o la cap și în piept cu telefonul, suspectând că încearcă să-i fure bani din portofel.
Manelistul și-a scos fiicele la plimbare cu metroul
Recent, Florin Salam a parcat mașina în garaj și a plecat însoțit de cele două fetițe, Jacqueline și Rania. Aceștia au explorat atmosfera Capitalei folosind transportul în comun. Manelistul a transmis în direct în timp ce călătorea cu metroul și, așa cum se poate observa în înregistrare, a interacționat activ cu ceilalți călători.
Câțiva călători au dorit să-și facă poze cu el, iar un tânăr care pretindea că nu-l cunoaște l-a întrebat dacă este celebru. Manelistul i-a confirmat că este, într-adevăr, celebru, iar micuța Jacqueline a intervenit pentru a preciza că tatăl ei „este regele României”.
Călător: „Sunteţi celebru?”
Florin Salam: „Eu cred că da. Dacă m-aţi întrebat, ce să zic, că nu?”
Călător: „Nu, că am văzut că fac băieţii selfie-uri…”
Salam: „Sunt celebru, sunt foarte celebru, mă mir că nu mă cunoaşteţi. Sunt în politică”
Călător: „Doamne fereşte!”
Între timp, un tânăr îl solicită să facă o poză împreună. Florin Salam îl invită să ia loc pe un scaun lângă el. După ce fotografia este realizată, manelistul îi sugerează tânărului să își salute audiența din transmisie. Acesta adresează salutul celor aproape 4.000 de urmăritori, menționând că și ei sunt cei mai buni, la fel ca și persoana pe care o urmăresc.
„Mi-aţi făcut ziua mai frumoasă„, îi mai spune tânărul lui Salam înainte de a se ridica de pe scaun.
Băiatul se pregăteşte să coboare la Piaţa Victoriei. Artistul îl întreabă câte staţii mai are până la Aviatorilor, acolo unde urma să coboare.
@casamanelelormusic Florin Salam circula cu metroul. Sunteti celebru ? #florinsalam #metroubucuresti @florinstoian100 ♬ sunet original – Casa Manelelor Music