Fostul manager de la Spitalul ”Nicolae Malaxa” din Capitală a primi vești proaste luni, 8 mai. Acesta a fost condamnat definitiv de către Curtea de Apel București.
Fostul manager de la Spitalul ”Nicolae Malaxa” din Capitală a fost condamnat
În cursul zilei de luni, 8 mai, Curtea de Apel București a decis ca fostul manager de la Spitalul ”Nicolae Malaxa” din București să fie condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare.
Vorbim despre Florin Secureanu, cel care a fost acuzat de abuz în serviciu într-un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Decizia luată de către Curtea de Apel București la începutul acestei săptămâni este definitivă. Amintim că, în primă instanță, fostul manager de la Spitalul ”Nicolae Malaxa”, Florin Secureanu, a primit o condamnare de 5 ani și 10 luni de închisoare. Această decizie fusese dată de Tribunalul București.
Ce arată minuta ședinței de luni, 8 mai, a Curții de Apel București
”În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelurile declarate de inculpatii Secureanu Florin Adrian si Tănase Ionuț Valentin împotriva sentinţei penale nr.375 din data de 14.04.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 24936/3/2020.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând, în fond:
Descontopeste pedeapsa rezultanta aplicată inculpatului Secureanu Adrian Florin și repune in individualitatea lor pedepsele componente.
În temeiul art.396 alin.6 Cod procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit.f Cod procedură penală, art.154 alin.1 alin.1 lit.c Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal dispune încetarea procesului penal față de inculpatul Secureanu Adrian – Florin pentru săvârșirea infracțiunii de de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, în formă continuată (7 acte materiale – faptă din perioada 27.11.2009 – 19.12.2013 în legătură cu plățile efectuate către SC MEDICAL PROVIDER SRL – descrisa la pct.1), prevazuta de art. 297 Cod penal rap. la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal si art. 5 Cod penal ,întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
În temeiul art.396 alin.6 Cod procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit.f Cod procedură penală, art.154 alin.1 alin.1 lit.c Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal dispune încetarea procesului penal față de inculpatul Secureanu Adrian – Florin pentru săvârșirea infracțiunii de de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, în formă continuată(6 acte materiale – faptă din perioada 23.05.2012 – 09.11.2012 în legătură cu plățile efectuate către PFA STAN SORIN, descrisa la pct.2), prevazuta de art. 297 Cod penal rap. la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal si art. 5 Cod penal ,întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
În temeiul art. 38 alin. 1 Cod penal rap. la art.39 alin. 1 lit. b Cod penal şi art.45 alin. 3 lit a Cod penal contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Secureanu Adrian Florin , urmând ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani si 9 luni închisoare sporită cu 11 luni închisoare , în final pedeapsa principală de 3 ani si 8 luni închisoare in regim de detentie şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal pe o durată de 2 ani.
În temeiul art.397 alin.1 Cod porocedura penala raportat la art.1357 Cod civil și art.1370 Cod civil obliga inculpații Secureanu Florin Adrian și Tănase Ionuț Valentin la plata în solidar către partea civilă Spitalul Clinic Nicolae Malaxa a sumei de 140 378,22 lei , reprezentând prejudiciu pentru fapta descrisă la pct.3 din rechizitoriu.
Constata ca din suma de 140 378,22 lei, inculpatul Tănase Ionuț Valentin a achitat suma de 10 000 lei la data de 17.01.2022.
Mentine celelalte dispozitii ale sentintei penale atacate.
În temeiul art.421 pct.1 lit. b Cod procedură penală respinge , ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva aceleiași sentințe penale.
În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului”, se arată în document.