Ministrul Economiei, Florin Spătaru a primit, marţi, vizita delegaţiei Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), condusă de Alvaro Pereira, economist şef şi director al departamentului Economie OCDE. În cadrul întâlnirii au fost discutaţi paşii pe care România îi are de făcut pentru aderare.
Obiectivul major al României este aderarea la OCDE
”Aderarea României la OCDE reprezintă un obiectiv major pentru ţara noastră, iar Guvernul României face toate demersurile necesare pentru a implementa reformele asumate prin foaia de parcurs. În acest sens salutăm lansarea proiectului de asistenţă privind înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Productivitate, care ne va aduce cu un pas mai aproape de atingerea acestui obiectiv.
La rândul său, Ministerul Economiei lucrează la elaborarea unor politici economice care să conducă la dezvoltare durabilă, centrate pe principiul egalităţii de şanse”, a transmis, marţi, ministrul Florin Spătaru, într-un comunicat de presă.
Spătaru a precizat, de asemenea, că au fost implementate trei scheme de ajutor de stat pentru creşterea competitivităţii economice, adresate industriei afectate de crizele din ultimii ani.
”Toate eforturile mele în calitate de ministru al Economiei s-au îndreptat în înlăturarea barierelor dintre sectorul public şi cel privat şi îmbunătăţirea dialogului cu operatorii privaţi, obiectivul principal fiind generarea unui climat economic stabil şi competitiv. Nu există rezilienţă şi stabilitate fără industrie!”, a mai declarat ministrul Economiei.
După depunerea Memorandumului Iniţial de către prim-ministrul Nicolae Ciucă la sediul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) de la Paris, în data de 15.12.2022, au avut loc o serie de consultări tehnice din care a reieşit disponibilitatea Secretariatului OCDE, prin Departamentul Economic al OCDE – cel responsabil cu elaborarea studiilor economice de ţară, pentru toate statele membre sau candidate – de a oferi sprijin pentru înfiinţarea Consiliului Naţional pentru Productivitate, în concordanţă cu cerinţele regulamentului UE şi recomandării OCDE.
”România a parcurs deja o mare parte din drumul către aderarea la OCDE, care ar putea aduce multe beneficii economice, sociale şi politice pentru ţara noastră, oferind numeroase oportunităţi de cooperare şi schimb de experienţă cu celelalte ţări membre”, au mai transmis oficialii Ministerului Economiei.
Alvaro Pereira va avea o întrevedere cu Nicolae Ciucă
Alvaro Pereira va avea, miercuri, o întrevedere tête-à-tête cu premierul Nicolae Ciucă, apoi cei doi vor participa la evenimentul de lansare a proiectului de constituire a Consiliului Naţional pentru Productivitate în România.
Ulterior, la Palatul Victoria, în prezenţa premierului Nicolae Ciucă, va avea loc Conferinţa ”România în OCDE: Spre clubul bunelor practici economice internaţionale”.
Ce este OCDE și ce obiect de activitate are?
OCDE este un for interguvernamental care are ca obiect de activitate identificarea, diseminarea şi evaluarea aplicării politicilor publice optime pentru asigurarea creşterii economice, prosperității şi dezvoltării sustenabile în rândul statelor membre, precum și la nivel global.
OCDE este continuatoarea fostei Organizații Europene pentru Cooperare Economică (OECE), fondată în 1948 pentru a pune în aplicare Planul Marshall, finanțat de SUA pentru reconstrucția continentului european după cel de-al doilea Război Mondial. Convenția care a consfințit transformarea OECE în OCDE a fost semnată la 14 decembrie 1960 la Paris și a intrat în vigoare la 30 septembrie 1961.
Cei 38 de membri ai OCDE sunt state dezvoltate, deţinând cca. 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe. Sediul organizației se află la Paris, Franța.
Aderarea României la OCDE reprezintă un obiectiv major al politicii externe române. Români şi-a depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE cu ocazia exercițiilor anterioare de extindere, respectiv în aprilie 2004 şi noiembrie 2012, şi a reînnoit-o anual începând cu 2016.