Florin Talpeş a reuşit să facă din BitDefender, într-un deceniu, unul dintre cele mai cunoscute branduri din lume. La zece ani de la înfiinţarea companiei şi după multe drumuri făcute peste Ocean, BitDefender a ajuns numărul unu în lume.
„Dacă până acum eram constant în primii trei producătorii de soluţii de securitate din lume, acum suntem lideri. Şi nu spunem noi asta, ci Consumer Reports, Which şi Stiftung Warentest, care ne-au poziţionat ca cea mai bună soluţie pe piaţa respectivă: americană, britanică şi germană”, a declarat Talpeş. De asemenea, în cadrul testelor realizate de renumita organizaţie independentă AV-Test, BitDefender a obţinut cele mai bune rezultate, atât în trimestrul unu, cât şi în trimestrul doi al acestui an.
“Suntem în top dar vrem să şi monetizăm succesul nostru, afirmă Talpeş şi în acest sens compania lucrează la un produs care va revoluţiona piaţa de securitate.
“Proiectul acesta este legat de ceea ce numim modelul de business. Sunt nişte schimbări structurale care au loc în piaţă. În foarte multe pieţe pirateria este foarte importantă. În Statele Unite, pirateria este consolidată undeva la 30% ceea ce înseamnă că pirateria în rândul consumatorilor este undeva la 40-50%. Sunt pieţe precum China sau BRIC (Brazilia, Rusia, India şi China,) unde pirateria este uriaşă. O schimbare care are loc este aceea că o parte semnificativă a piraţilor se mută către utilizatorii de “free” (n.red gratuit) . Întrebarea este dar noi ce jucăm în zona de ”free”. Când vorbeşti de creşterea companiei ea se realizează prin ce vând eu mâine, dar mai este ce vând poimâine sau răspoimâine. Creşterea bazei de utilizatori îţi creează un robinet pentru creşterea veniturilor chiar dacă sunt utilizatori non-plătitori astăzi, aceştia vor deveni plătitori mâine. Acesta este proiectul Gonzales.
Gonzales este un nou concept antivirus care integrează cele mai avansate tehnologii de blocare a ameninţărilor informatice, oferind siguranţă maximă cu un consum minim de resurse. Gonzales va funcţiona fără să pună întrebări, luând de unul singur deciziile optime legate de securitatea calculatorului. Fără mesaje inutile. Fără configurări. Aceasta este filosofia din spatele proiectului Gonzales!
2013, ţinta pentru listarea la bursă
Bitdefender este o companie multinaţională şi ca orice astfel de companie care se respectă intenţionează să se listeze la bursă. Listarea va avea loc şi pe Bursa de Valori Bucureşti şi pe una internaţională. “2013 este anul care ne interesează. În ultima vreme am lansat o suită de aplicaţii printre care şi protecţia pentru Facebook şi Twitter, am ajuns numărul unu în viziunea celor mai importante organizaţii de evaluare, am schimbat identitatea vizuală care ne arată mult mai hotărâţi mai agresivi în sensul bun al cuvântului, am lansat generaţia Bitdefender 2012 care vine cu schimbări substanţiale, iar în octombrie vom da drumul la două soluţii majore pentru organizaţiile medii şi mari care ţin de virtualizare. Toate acestea sunt schimbări pe care le facem pentru a creşte valoarea semnificativă a companiei. Vrem să executăm câteva lucruri ca să ajungem la un alt nivel şi atunci să ieşim pe bursă”, a precizat Talpeş.
Orientul Apropiat, o piaţă cu potenţial
Până la listarea pe bursă, compania continuă planurile de extindere. Florin Talpeş a semnat deja actele pentru deschiderea celui de-al şaselea birou internaţional, în Dubai. „Era o informaţie pe care doream să o dezvăluim peste o lună”, dar este adevărat că deschidem un birou în Dubai. Orientul Apropiat este o piaţă care creşte foarte rapid. Avem rezultate foarte bune acolo şi un potenţial foarte bun“, a afirmat omul de afaceri. Alte ţări cu potenţial identificate de Florin Talpeş sunt Brazilia, China, India Coreea de Sud şi ţările din America Latină. Compania are cinci birouri internaţionale două în Statele Unite (Florida şi California) şi câte unul în Marea Britanie, Spania şi Germania. În prezent, produsele BitDefender sunt distribuite în peste 180 de ţări şi sunt folosite de peste 400 de milioane de utilizatori.
O nouă identitate vizuală
La zece ani de la înfiinţarea companiei, Bitdefender şi-a schimbat imaginea. Noul logo al firmei este dragonul-lup de pe stindardele de lupta ale dacilor, iar sloganul este "awake" (n.red. treaz în limba engleză). La evenimentul de lansare a noii identităţi vizuale au participat jurnalişti de la principalele publicaţii din străinătate precum New York Times, El Pais, Computer Bild etc.
Procesul de rebranding a durat 24 de luni şi a fost gestionat de compania de branding şi design Brandient. Jumătate lup, jumătate şarpe, totemul îi proteja pe daci în timpul războaielor, fiind astfel asociat cu ideea de invincibilitate. În interpretarea modernă semnificaţia brandului este completată de atributul inteligenţei superioare, devenind astfel relevantă în contextul societăţii digitale. Totodată, dragonul-lup accentuează originea românească a brandului. În legătură cu suma investită în acest proces de rebranding, Florin Talpeş a declarat doar că "este un cost semnificativ, o cifră cu şase zerouri".