Florin Talpeş, Bitdefender: „În IT, criza se adânceşte pe zi ce trece când vine vorba de resurse umane”

Creştere accelerată a companiei, a cotei de piaţă şi o listare la bursă în următorii cinci ani sunt obiectivele lui Florin Talpeş, CEO Bitdefender, care trage totodată un semnal de alarmă în ceea ce priveşte sistemul educaţional din România şi lipsa de personal din sectorul IT.

Bitdefender este una dintre cele mai cunoscute companii româneşti cu afaceri în peste 150 de ţări. Compania se află într-o fază de creştere accelerată, însă Florin Talpeş, CEO-ul companiei, spune că pe lângă această creştere, la fel de importantă este profitabilitatea. „Am trecut de 1.500 de angajaţi. Eu nu sunt foarte fericit, scopul meu nu este să dezvolt echipa foarte mult, ci să cresc businessul. Acum 15 ani, în România, când te refereai la mărimea unei companii te uitai la numărul de angajaţi. Am trecut de faza aia. Noi funcţionăm pe mix de creştere mare, dar ne interesează foarte mult şi profitabilitatea. Sunt companii la care contează doar creşterea, precum Uber. Spre exemplu, Avast s-a listat la Bursa de la Londra la o valoare de 3,23 miliarde de dolari. Creşterea lor era plată, dar compania producea cash, iar investitorii au apreciat profitabilitatea“, spune Talpeş. Bitdefender a crescut, atât pe partea de cercetare şi dezvoltare, cât şi în departamentele de marketing şi vânzări. Centrele de dezvoltare din Iaşi şi Cluj au crescut cel mai mult în ultimii ani. Echipa de cercetare este formată 99,9% din români, însă Talpeş ia în calcul deschiderea unor centre de dezvoltare şi în alte ţări.

„Ne afectează instabilitatea politică atunci când este vorba de resursa umană. Dacă mediul de aici e unul nepropice pentru oamenii de calibru pe care îi avem în Bitdefender, care se simt străini aici, ca ţara lor e guvernată în folosul altora, atunci da avem o mare problemă. Industria de IT are oameni care sunt bine educaţi, care înţeleg realitatea şi care încearcă să fie cetăţeni. Dacă văd că totul e în van, că ţara e capturată de un grup sau altul, s-ar putea să vrea să plece. În viitor asta se va întâmpla, o să avem centre de dezvoltare nu numai în România“, precizează Talpeş.
O altă mare problemă identificată de executivul Bitdefender este legată de sistemul educaţional care nu se adaptează la realitate. „În România, resursa umană e trasă la maxim, sistemul de educaţie nu s-a adaptat cel puţin numeric în zona noastră. În IT, criza se adânceşte pe zi ce trece când vine vorba de resurse umane şi atunci evident că o companie ca Bitdefender trage cât poate şi apoi spune bun, ce alte opţiuni avem. Sistemul de educaţie nu se mişcă decât foarte încet şi atunci când se mişcă foarte încet nu îţi dai seama dacă o ia înainte sau înapoi. Industria IT tot încearcă să influenţeze sistemul de educaţie. În momentul în care devine tot mai greu să recrutezi pe cineva costurile explodează. Nu e vorba de creşterea nivelului de trai că e normală ci faptul că tu nu investeşti suficient de mult sau nu răspunzi cererilor industriei să creşti numărul de locuri de la facultăţile tehnice aşa cum industria îţi sugerează şi cum îţi propune să te ajute să o faci“, explică Talpeş.

În ceea ce priveşte planurile companiei de a se lista la bursă, Talpeş spune că acest lucru se va întâmpla în următorii cinci ani, însă până atunci este posibil ca poziţia sa în companie să fie alta. „În următorii cinci ani, e posibil să nu mai fiu CEO-ul Bitdefender aș putea fi chairman. CEO-ul este implicat în operaţiuni. Eu aş putea fi implicat mai puţin zi de zi, să am un rol strategic de chairman“, spune Talpeş.

Metode avansate de atac

Dacă până nu demult ransomware-ul era considerat cel mai periculos atac pentru utilizatorii casnici, în ultimele luni specialiştii Bitdefender au identificat o schimbare majoră. „Metode avansate de atac au început să fie folosite în atacurile de masă pentru consumatori casnici, lucruri care nu s-au mai văzut. A apărut crypothackingul sau minarea de criptomonede pe dispozitive pe care le avem acasă. Ransmoware-ul îţi blochează calculatorul, îţi criptează datele şi îţi cere o rasplată ca să poţi să funcţionezi, e foarte vizibil. Noile metode folosesc tehnici care să le permită hackerilor să rămână nedescoperiţi. Noile tehnici de atac se bazează pe faptul că multe dispozitive au o capacitate a procesorului şi a memoriei nefolosite. În medie noi folosim X la sută din capacitatea memoriei sau procesorului şi ei folosesc nu tot din restul capacităţii, dar o bună parte astfel încât să mai rămână ceva să nu simţi că PC-ul  încetineşte“, explică Talpeş.

Campioni naţionali

Este ştiut faptul că în timpul liber şoţii Talpeş participă la concursuri de dans sportiv şi nu o fac doar de dragul participării, ci chiar câştigă competiţii. „Cu dansul, anul trecut am devenit campioni naţionali, iar anul acesta am repetat figura. Soţii Talpeş au devenit campioni naţionali la categoria seniori 2 (45 ani) deoarece la categoria seniori 3 (55 ani), din care fac parte, nu sunt decât două perechi şi nu se organizează un concurs.