Bitdefender dezvoltă tehnologii și soluții complexe de securitate cibernetică (cyber security) în centrele sale de cercetare-dezvoltare din București, Cluj, Iași și Timișoara. Potrivit datelor furnizate de Banca Națională a României, în 2014 Bitdefender SRL a ocupat locul 3 în clasamentul companiilor exportatoare de servicii informatice și de media, dintr-un total de 681 de societăți care au raportat astfel de servicii. Bitdefender SRL a ocupat în 2014 locul 19 în clasamentul companiilor exportatoare de servicii indiferent de natura acestora, dintr-un total de 7000 de societăți înregistrate în România care au raportat export de servicii.

Florin Talpeş, CEO Bitdefender, estimează o creştere de 50% a vânzărilor Bitdefender pentru acest an şi o cifră de afaceri în creştere cu 40%. “SUA este cea mai mare piaţă, însă şi România începe să se comporte din ce în ce mai bine, iar aici înregistrăm creşteri importante”, precizează Talpeş. Compania va angaja în perioada următoare personal în special pentru departamentele de marketing şi suport, iar echipa de cercetare şi dezvoltare, care numără în jur de 350 de oameni, va creşte cu 20%.

Bitdefender a lansat recent în Statele Unite ale Americii soluția hardware de securitate pentru familii Bitdefender BOX. Aceasta înglobează tehnologii bazate pe 21 de brevete de invenție (dintre care 3 apar înpremieră în Bitdefender BOX) înregistrate de cercetători din echipa românească a Bitdefender.Bitdefender BOX este un produs considerat de analiști drept revoluționar, ce definește o nouă categorie, Security forthe Internet of Things, și care cel mai probabil va înlocui în următorii ani soluțiile de securitate actuale. Box costă 200 de dolari, iar licenţa anuală 100 de dolari. Compania speră să vândă pâna la finele anului sute de mii de unităţi, pieţele vizate fiind cele unde sistemul de operare Apple iOS este dominant. Box este promovat pe Amazon.com şi pe site-urile proprii Bitdefender.

Nu există piraterie

“Pe piaţa locală de soluţii de securitate pirateria e irelevantă. Produsele gratutite au înlocuit produsele pirartate. Observăm un interes din ce în ce mai crescut pentru produsele de securitate plătite”, spune Talpeş. Numărul de atacuri depistate de Bitdefender în fiecare zi se apropie de 400.000 pe zi, în prezent, ceea ce înseamnă o creştere de 24% faţă de anul trecut.