Informația serii despre Florin Zamfirescu
Cu o carieră actoricească ce a strălucit timp de cinci decenii, maestrul Florin Zamfirescu a spus adio lumei spectacolului. El a ales să își petreacă zilele într-un mod mai liniștit, în mijlocul spectacolului vieții obișnuite.
La întrebarea des repetată despre cum se simte „dincolo de luminile rampei”, maestrul a replicat cu umorul său caracteristic, spunând că este doar un spectator printre mulți, și se simte la fel de bine ca ei.
„Dacă te opreai la „cum e viața de dincolo, riscai să primești un răspuns… să știi. Dacă mă întrebi cum e viața de dincolo de luminile rampei, asta înseamnă viața de spectator. Și sunt atâția spectatori pe lume, că eu nu mă simt decât bine, ca și ei.
Ăsta-i tot răspunsul. Mă simt foarte bine. Am și o altă replică mai potrivită la întrebarea „ce mai faci?. Eu aș face foarte bine, dar nu am cui”, spune acesta.
Florin Zamfirescu, pensionat după 50 de ani de muncă
Pensionarea sa, de aproximativ șase-sapte ani, a fost, cum spune el, un șoc inițial. Cu toate acestea, s-a adaptat la liniștea și lipsa programului impus de alții.
„A fost un șoc. Sunt vreo 6-7 ani. Domnule, a fost un mic șoc, pentru că a venit intempestiv. A venit un pic brusc din cauza acelei persoane al cărei nume nu am să îl mai pronunț în viața mea. Cine știe despre cine e vorba știe, cine nu știe, nu știe și nu vreau să mai știe.
Pentru că ea, după ce nu o mai fi, care persoană e feminină, nu o să se mai audă nimic despre ea. Așa că nu are rost să îi întăresc eu acum, să-i fac terenul existenței. Dar, în afară de faptul că a fost puțin șocant, mă simt foarte bine.
M-am obișnuit cu liniștea, m-am obișnuit cu lipsa de program. Adică, programul mi-l fac eu. Nu îmi mai face nimeni programul, și asta mi se pare foarte bine. M-am adaptat, mi-e bine”, a mai spus acesta.
Marelui actor îi este dor de teatru
Cu privire la întrebarea dacă îi este dor de teatru, maestrul a răspuns afirmativ.
Florin Zamfirescu a spus ”La teatru mă duc ca spectator. Și acum, de curând, am fost să îl văd pe domnul Rebengiuc în „Tatăl, la Teatrul Bulandra. Cum să nu îmi fie dor de teatru? Teatrul e ceva care face parte din existența noastră, a tuturor”.
Despre ofertele care continuă să vină, atât pentru teatru, cât și pentru film, maestrul a spus că a răspuns cu regret, respingându-le.
”A venit. Propuneri din acestea au tot venit. Și pentru teatru, și pentru film. Și le-am răspuns uneori, chiar cu regret, că, dacă m-am retras, retras rămân. Adică nu vreau să mă joc de-a alba-neagra, de-a uite-o, nu e, m-am retras, am revenit… Gata! Lumea mea a apus.
Eu acum trăiesc, mă uit în jur și-mi dau seama că trăiesc într-o lume total diferită. Mă uit și la tinerii actori, talentați, că talentul nu dispare, dar sunt pe un alt calapod. Au alte gusturi.
Simt ceea ce simțea probabil și bunicul meu când critica prezentul său de atunci. Cu care eu nu eram de acord: „Stai, tata mare, că nu știu ce…. Și mi se pare că dreptatea întotdeauna este a celor tineri, viitorul, să nu zic chiar prezentul, este al lor, iar noi, care ne-am trăit prezentul nostru, e bine să stăm deoparte și să lăsăm tinerii, nepoții să se desfășoare.
Sper să nu ajungem într-un moment de autodistrugere. Că este posibil și așa ceva. Și atunci, dacă o fi să ajungem acolo, așa a fost să fie, asta e”, continuă marele actor.
Cu amintiri dulci și sentimente de satisfacție pentru o carieră vastă și bogată în realizări, maestrul Zamfirescu și-a găsit pacea în rolul său de spectator, lăsând generațiilor mai tinere să preia frâiele scenei.
Florin Zamfirescu merge să-i vadă pe colegi jucând
Cu seninătatea unui om care și-a trăit visul și a ajuns la capătul călătoriei, maestrul Zamfirescu și-a găsit pacea în simpla bucurie a privirii spre viața din jur.
Întrebat despre colegii săi de breaslă care au ales să continue să fie prezenți pe scenă, chiar și după pensionare, maestrul a răspuns cu înțelepciune. A menționat exemplele impresionante ale unor figuri precum Victor Rebengiuc, Aura Buzescu și alții, care au ales să continue să inspire publicul chiar și în anii de aur ai vieții lor.
El a subliniat că fiecare om are propriul său drum, iar al său a fost să se retragă în liniște și să se bucure de viața dincolo de luminile rampei.
”Da, continuă. Am spus că merg la Victor Rebengiuc, care are 90 de ani și știu că se chinuie, dar probabil că ori nu poate să se desprindă, ori are un motiv personal și eu nu mă pot amesteca. Nu pot decât să mă duc să îl văd. După cum m-am dus să îl văd și pe Beligan, când a fost cazul. Fiecare cu ale sale. Aura Buzescu, pe care tu nu ai auzit-o, o artistă a poporului, ultima…
Mai erau și Maria Filotti, și Lucia Sturdza Bulandra. Ele au fost pensionate, dar Aura Buzescu, înainte de a fi pensionată, nu știu pe la ce vârstă, cred că pe la 60 de ani, artista poporului cu un succes fenomenal, a zis „stop, e rândul celor tineri!. Și s-a retras. Așa am spus și eu. Ea a mai trăit cam 30 de ani și mergea și la spectacole. Eu am cunoscut-o, mi-a fost și spectator la unul dintre spectacole. Și când a murit, lumea se mira că o știam în istoria teatrului. A trăit până la 90 de ani”, spune acesta.
Actorul nu mai este nici profesor
Despre cariera sa de profesor, maestrul Zamfirescu a vorbit cu mândrie și recunoștință. A fost nu doar un actor strălucit, ci și un mentor devotat pentru generațiile tinere de actori.
Cu o carieră de 45 de ani în învățământul teatral, a adus în lumea teatrului viitoare talente și a inspirat sute de studenți.
Pentru maestrul Zamfirescu, a pune punct carierei sale a însemnat mai mult decât retragerea de pe scenă. A ales să se oprească din cursa nebună a lumii și să-și găsească frumusețea în privirea spre natură, scrie viva.ro.
Florin Zamfirescu a mai spus ”Domnule, nu ne jucăm! Mi-am luat și eu timp liber să mă duc în Cișmigiu, să mă uit la groapa cu nisip, să mă uit la oameni… Sunt bătrân. Au fost și alți bătrâni înaintea mea la care mă uitam și eu. Asta e!”.
