Florin Zamfirescu îl celebrează pe regretatul actor Ștefan Iordache

Florin Zamfirescu a dezvăluit câteva detalii fascinante despre viața regretatului Ștefan Iordache. Acesta ar fi împlinit 82 de ani pe data de 3 februarie 2024.

Zamfirescu a povestit despre înmormântarea remarcabilului artist Ștefan Iordache. Colegul său de breaslă a exprimat doar aprecieri și l-a descris pe Ștefan Iordache drept un actor cu adevărat excepțional al teatrului românesc.

Ștefan Iordache s-a stins din viață la vârsta de 67 de ani, la Viena, răpus de leucemie. Deși au trecut aproape 16 ani de la dispariția lui, amintirea lui continuă să dăinuie în sufletele colegilor și a iubitorilor teatrului și filmului românesc.

Florin Zamfirescu îl evocă și în prezent cu un ton plin de admirație și a argumentat de ce Ștefan Iordache era „cel mai iubit dintre pământeni”. Zamfirescu îl descrie ca fiind un hipnotizator pe scena de teatru. Actorul își amintește foarte clar ultima lor întâlnire, precum și evoluția marelui actor Ștefan Iordache.

florin-zamfirescu
Florin Zamfirescu / SURSA FOTO: captură de ecran YouTube

Ștefan Iordache s-a născut la Calafat, pe 3 februarie 1941. A dedicat 49 de ani scenei teatrale, încarnând diverse roluri celebre, inclusiv Hamlet, Titus Andronicus sau Richard al III-lea.

După ce s-a stabilit la București, Ștefan Iordache a locuit mulți ani în cartierul Rahova. La vârsta de 16 ani, a susținut examenul de admitere la Facultatea de Medicină, însă nu a reușit să-l promoveze, așa că s-a orientat către cariera în teatru.

„Pe Ștefan Iordache l-am văzut întâi și întâi pe scenă. Eram proaspăt admis, student la facultatea de teatru iar Ștefan Iordache juca din plin la Nottara. Văzându-l în niște spectacole, Hamlet, Dostoievski, mi s-a părut un actor unic. Un artist incredibil care te poate complexa.

Era un om ale cărui sunete și mișcări scenice te fascinau. Era ca un hipontizator, în sala nu mai știai de tine. Ascultându-l și văzându-l nu știai când a trecut timul, nu mai știai nimic. A fost prințul scenei românești”, mărturisit Florin Zamfirescu despre actorul Ștefan Iordache.

Excepționalul student la actorie Ștefan Iordache

Ștefan Iordache s-a retras în ultima parte a vieții sale la Gruiu, în județul Giurgiu, unde și-a construit un mic imperiu. Acolo, se implica personal în activități de grădinărit și își dorea întotdeauna să aibă prietenii aproape, deoarece îi era teamă de singurătate.

Toți cei care au avut privilegiul să lucreze cu el, de la regizori la colegi actori, păstrează amintiri vii despre faptul că maestrul era întotdeauna imprevizibil și plin de surprize. Florin Zamfirescu a relatat o scenă emoționantă alături de îndrăgitul artist, în timp ce amândoi vărsau lacrimi…

„Când am ajuns la Cassandra am aflat povești despre studentul Ștefan Iordache. Erau niște regizori tehnici care vorbeau despre Iordache din studenție ca despre Dumnezeu. Era un actor unic, cu ‘gheară de leu.

Îmi aduc aminte că mai trăia Ștefan Iordache când generația lui a făcut aniversarea de 40 de ani de la terminarea facultății.

Eu eram rector și a trebuit să fiu acolo, să citesc catalogul celor care, acum 40 de ani, terminaseră cursurile. Când am pronunțat numele lui Iordache, a venit din sală, și-a pus mâinile pe marginea scenei și a început să plângă.

Nu a spus nimic, doar se uita la scenă și simțea că își vede toată tinerețea, rolurile de la Cassandra de acum 40 de ani. Toată sala s-a ridicat în picioare și a început să-l aplaude”, a adăugat Florin Zamfirescu.

Ștefan Iordache a vrut, inițial, să devină medic

Deși avea potențialul de a deveni unul dintre marii actori ai țării, în copilărie și adolescență, Ștefan Iordache nu dădea semne că va urma această cale în carieră.

La școală, evita să recite poezii și nu exprima niciodată dorința de a deveni artist. Inițial, și-a dorit să urmeze Medicina, dar examenul i-a fost nefavorabil. Obținând doar 0.45 puncte, a fost nevoit să renunțe la primul său vis.

„Am jucat alături de Ștefan Iordache în Dale carnavalului, în O scrisoare pierdută – unde el era Cațavencu, iar eu Agamiță Dandanache-, în regia lui Tocilescu. Am fost în preajma lui și i-am văzut toate mecanismele.

De fiecare dată mi s-a părut fascinant, dar, ca și George Constantin, Iordache devenise manierist. Aducea rolurile la el. Devenise o personalitate puternică, un fel de personaj. Era fabulous Ștefan Iordache, depășise nivelul de actor, el era artist”, a spus Florin Zamfirescu pentru Fanatik.

Iordache a fost contabil, după ce a picat examenul la Medicină

După eșecul înregistrat la admiterea la Facultatea de Medicină, Ștefan Iordache a urmat calea contabilității. A devenit contabil și chiar a inventat un sistem unic de calcul. Cu toate acestea, mai târziu, și-a descoperit pasiunea pentru teatru, lucrând la o cooperativă artistică.

La început, membrii brigăzii artistice i-au atribuit un rol minor, care implica doar rostirea unei replici. Cu toate acestea, câțiva ani mai târziu, el a devenit senzațional în interpretarea rolului lui Hamlet.

„Avea o atitudine ieșită din comun față de muncă. Dacă avea spectacol la ora 7 seara, la 3 era în teatru. Niciodată nu pleca cu mașina sau cu tramvaiul când avea spectacol, mergea pe jos. Îi era teamă să nu se întâmple ceva dacă ar fi fost la volan sau cu tramvaiul, și că n-ar mai fi ajuns la spectacol.

Venea cu 4 ore înainte și își facea programul. Citea ziarul, se uita în oglindă la machiaj, bea o cafea și se îmbrăca încet. Dacă avea spectacol într-o zi nu își mai programa absolut nimic.

Într-o zi m-a văzut venind de la facultate și mi-a spus că el n-ar putea să facă ce fac eu. Era un om care se pregătea profund și cred că de aici apărea vraja asta fabuloasă. Forța scenică pe care nu o vedeai la alt actor, poate doar la George Constantin.

Am descoperit, pe parcurs, că Ștefan Iordache îl admira foarte tare pe George. Uneori aveau același stil de joc fără să fie imitație, avea loc o simbioză. Cred că George îl influența pe Iordache.

Amândoi l-au influențat, la rândul lor, pe Horațiu Mălăele. El a fost ca fratele lor mai mic când jucau la Nottara, era o filiație între marii actori”, a mărturisit Florin Zamfirescu.

Ștefan Iordache, urmat în moarte de către soția sa

Ștefan Iordache nu doar că a fost un mare actor, ci s-a evidențiat și ca un talentat cântăreț. El și Sanda Ladoși au înregistrat împreună numeroase melodii.

Cei doi au participat în 1994 la Festivalul Național de Muzică Ușoară de la Mamaia, interpretând melodia „Și între noi mai e un pas”.

Timp de 40 de ani, Ștefan Iordache a fost căsătorit cu Mihaela Tonitza, nepoata celebrului pictor Nicolae Tonitza. Actorul s-a stins din viață pe 14 septembrie 2008, la Viena, după o îndelungată bătălie cu leucemia. Într-o tristă coincidență, la scurt timp după trecerea sa în neființă, și soția sa a urmat aceeași cale…

„Ștefan Iordache s-a deteriorat destul de repede. A murit la 67 de ani, deja avea probleme cu piciorul și mergea în baston. Ultima oară l-am văzut când s-a lansat cartea lui, Regele Scamator.

Era destul de îmbătrânit, cu bastonul, apoi a murit destul de repede. A avut parte de o înmormântare regească, a dorit să fie înhumat la cimitirul din Gruiu.

Acolo își făcuse un mic imperiu. Eu nu făceam parte din prietenii ‘de băutură, dar acolo se întâlnea cu diverși cântăreți și actori.

După ce soția lui, Mihaela Tonitza, a rămas văduvă, i-a spus la înmormântare să o aștepte, că va veni și ea în curând. Asta s-a și întâmplat, ea nu a putut să trăiască fără el și, în câteva luni, a murit”, a spus Florin Zamfirescu.