Cazul Florian Coldea: Traian Băsescu a încălcat legea și statutul militar când l-a numit la SRI
Silviu Predoiu, fost director al Serviciului de Informații Externe (SIE), a făcut declarații în cadrul emisiunii „Ediție Specială” de luni, 27 mai, moderată de Alexandru Răducanu pe Canal 33 HD, despre cazul Florian Coldea.
Fostul șef al Serviciului de Informații Externe a criticat vehement numirea lui Florian Coldea în funcția de prim-adjunct al SRI, subliniind că această alegere a încălcat flagrant normele prevăzute în statutul militar.
„Numirea lui Florian Coldea în funcția de prim-adjunct al SRI a încălcat grav, flagrant norme scrise și nescrise ale statutului militar. A încălcat o normă, cea mai gravă, care spunea clar că nu ai voie să numești pe cineva într-o funcție prevăzută cu un grad mai mare cu două trepte decât cel pe care îl are personajul”, a precizat la Canal 33 Silviu Predoiu.
Acesta a dezvăluit faptul că, în momentul numirii sale, Florian Coldea deținea gradul de maior și, conform regulilor, conform regulamentelor militare, ar fi putut fi numit cel mult în funcția de general cu o stea.
„Florian Coldea era maior, putea fi numit în cel mai bun caz general cu o stea, adică poate șef de serviciu, șef de direcție pentru direcție mai mică, în niciun caz pe o funcție de general cu patru stele, ca cea de prim-adjunct. La momentul respectiv, Florian Coldea avea nouă ani de când terminase Academia, într-un serviciu în care ne spune că durează opt-zece ani ca să devii independent ca ofițer,” a mai adăugat fostul șef SIE.
A fost act politic
Decizia de promovare a lui Coldea, conform opiniei lui Silviu Predoiu, a fost considerată un act politic al fostului președinte Traian Băsescu, care a dorit să demonstreze o ruptură față de trecut.
„Din punctul de vedere al președintelui Traian Băsescu, ce a făcut dumnealui a fost un act politic, în sensul de a arăta o rupere clară față de un trecut, de care constatăm astăzi că era mult mai legat decât ne-am fi închipuit, fără să țină cont ce înseamnă asta pentru Serviciul Român de Informații”, a adăugat același Silviu Predoiu.
El a subliniat că această numire a avut un impact uriaș asupra SRI, crescând semnificativ numărul subordonaților și complexitatea problemelor pe care Florian Coldea trebuia să le gestioneze.
„De la o zi pe alta, Florian Coldea s-a trezit că numărul de subordonați s-a multiplicat de mii de ori, iar problematica pe care o acoperea s-a extins de infinit de ori. O măsură, o decizie care, oricât se încearcă a fi justificată astăzi ca act politic, poate avea un sens, dar ca impact asupra serviciului a fost unul uriaș”, a sunat afirmația invitatului lui Alexandru Răducanu.
Silviu Predoiu a subliniat că astfel de decizii politice pot avea consecințe dezastruoase asupra funcționării și eficienței serviciilor de informații, punând în pericol securitatea națională.
Fostul șef al SIE a concluzionat că numirea lui Florian Coldea a încălcat toate cutumele și a avut un impact profund negativ asupra SRI, reflectând predominanța intereselor politice asupra respectării regulilor instituționale și a profesionalismului militar.
Cazul lui Florian Coldea, fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații (SRI), a generat un scandal de amploare în România, după ce acesta a fost recent plasat sub control judiciar de către Direcția Națională Anticorupție (DNA) în legătură cu acuzații de corupție.
Coldea, alături de alți doi foști generali din SRI, Dumitru Dumbravă și avocatul Doru Trăilă, sunt acuzați de trafic de influență, în urma unei sesizări făcute de omul de afaceri Cătălin Hideg.
Aceștia ar fi pretins suma de 700.000 de euro plus TVA, promițând să influențeze favorabil anumite decizii judecătorești în schimbul banilor.