China are cea mai mare flotă de pescuit din lume și domină industria de profil, provocând daune oceanelor, arată Institutul Gatestone. Un studiu recent a constatat că flota Chinei deține în jur de 17.000 de nave, aproape de 8 ori mai mult decât ce pretinde Beijingul, scrie OneGreenPlanet.
China consumă 36% din producția globală de pește și realizează 20% din capturile anuale de pescuit ale lumii, indică ONU.
Unul dintre motivele pentru care pescuitul chinezilor este atât de nociv ar fi că flota Chinei e formată din traulere. „Traulerul” este considerat o practică periculoasă pentru oceane.
Chineziii, practică periculoasă pentru oceane
„Liderii de la Beijing consideră că flotele de pescuit sunt o modalitate de a-și proiecta prezența în întreaga lume. Scopul este de a fi prezenți în toate oceanele lumii, astfel încât să poată direcționa rezultatele acordurilor internaționale care acoperă resursele maritime”, spune Tabitha Mallory, CEO al China Ocean Institute.
Bărci de pescuit chinezești sunt observate în întreaga lume. Flota de pescuit chineză a fost văzută în largul coastei Ecuadorului în 2020, determinând guvernul ecuadorian să alerteze garda de coastă a SUA. De asemenea, au fost găsite bărci de pescuit abandonate pe țărmurile japoneze.
Motivul ar fi că flotele de pescuit industriale chineze navighează și în apele nord-coreene. Stocurile de calamar din Coreea de Nord au scăzut rapid datorită prezenței ambarcațiunilor chineze.
„Mai mult decât oricare altă flotă de pescuit din lume, China ajunge tot mai departe, rămâne pe mare mai mult, pescuiește mai mulți pești decât oricine și invadează frecvent apele naționale”, afirmă jurnalistul de investigații Ian Urbina, autorul cărții Outlaw Ocean.