Potrivit sursei citate, autorităţile române au informat FMI că intenţionează să trateze acest acord drept unul preventiv, şi, în consecinţă, nu intenţionează să folosească banii.
Autorităţile de la Bucureşti au solicitat, de asemenea, sprijin financiar preventiv în valoare de două miliarde de euro şi din partea Comisiei Europene, precizează comunicatul postat pe site-ul FMI.
FMI consideră că economia românească este încă vulnerabilă la şocuri externe, incluzând volatilitatea fluxurilor de capital, iar agenda reformelor nu a fost încă finalizată.
‘Noul acord va sprijini continuarea politicilor, va oferi o rezervă şi va accelera reformele destinate stimulării creşterii economice’, a declarat directorul adjunct al FMI, Nemat Shafik. Aceasta a adăugat că noul acord va aşeza România pe calea spre ieşirea de sub sprijinul Fondului.
Potrivit lui Shafik, direcţia actuală a politicilor monetare şi fiscale este una corectă. ‘Autorităţile ar trebui lăudate pentru planurile lor de a reduce în continuare în ritm treptat deficitul bugetar în conformitate cu angajamentele asumate de România conform Pactului de stabilitate. Presiunile vizând revenirea asupra precedentelor reforme fiscale ar trebui combătute, iar reformele destinate eliminării arieratelor, prioritizării investiţiilor publice şi creşterii absorbţiei fondurilor europene ar trebui accelerate. De asemenea este nevoie de măsuri destinate creşterii bazei de impozitare, întăririi administraţiei fiscale şi reformării sistemului de sănătate’, se precizează în documentul citat.
Potrivit FMI, reformele macro în sectoarele transporturilor şi energiei sunt importante pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri. De asemenea, liberalizarea preţurilor la energie, însoţită de măsuri de protejare a consumatorilor vulnerabili, ar trebui să continue.
‘Angajamentul autorităţilor de a demara reforme întârziate în companiile de stat, inclusiv prin îmbunătăţirea guvernanţei şi creşterea gradului de implicare a sectorului privat este binevenit’, precizează instituţia financiară internaţională.
În sectorul bancar, FMI pledează pentru accelerarea ‘reparării’ bilanţurilor contabile în condiţiile în care creditele neperformante continuă să crească.
‘Sistemul bancar este bine capitalizat iar procesul de deleveraging al băncilor străine rămâne unul ordonat. Cu toate acestea, repararea bilanţurilor contabile trebuie accelerat în condiţiile în care creditele neperformante continuă să crească. Modificarea Codului insolvenţei şi adoptarea legislaţiei privind obligaţiunile ipotecare ar fi paşi importanţi în această direcţie. O altă prioritate este îmbunătăţirea guvernanţei la organismul de supraveghere al entităţilor financiare non-bancare pentru a-l aduce la standardele internaţionale’, mai arată FMI.
Acesta este al treilea acord solicitat de România Fondului Monetar Internaţional, de la declanşarea crizei economice. Primul a fost încheiat în 2009, iar al doilea, de tip preventiv, în 2011.
Sursa: Agerpres
FMI a aprobat un nou acord cu România
28 septembrie 2013, 11:09
Ultima modificare în 28 septembrie 2013, 14:09
Consiliul directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional a aprobat un nou acord stand-by pe 24 de luni, în valoare de aproximativ 1,98 miliarde de euro (1,75 miliarde DST - Drepturi Speciale de Tragere - n.r.) pentru România, acord care ar putea aşeza ţara pe calea spre ieşirea de sub sprijinul Fondului, se arată într-un comunicat al instituţiei financiare internaţionale.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- China va permite vânzarea de console de jocuri video
- Două fonduri americane vor prelua 314 sucursale RBS din Marea Britanie
- Încrederea în economia zonei euro la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani
- Mănescu nu vrea autostrada Iaşi-Târgu Mureş: „Suntem oameni serioşi, nu ne jucăm cu autostrăzile”
- SE DĂ STARTUL PENTRU LOTERIA VIZELOR. Ce trebuie să faci să pleci în America
- Avocaţii care i-ar putea aduce lui Gigi Becali 1 milion de euro
- FMI cere Congresului SUA să ajungă la un acord pe tema bugetului
- Româncele beneficiază de unul dintre cel mai reduse concedii de maternitate din regiune
- Daniel Constantin: Până la sfârşitul lunii octombrie, vom prezenta principalele direcţii de finanţare pe viitorul PNDR
- DAN VOICULESCU, 5 ANI DE ÎNCHISOARE!