FMI a simulat un atac cibernetic asupra sistemului financiar global: Aceste evenimente creează haos
Presa internațională anunță că atacul cibernetic s-a desfășurat pe parcursul a zece zile. În această perioadă, mai multe date sensibile au apărut pe Dark Web, la fel și mai multe știri false care au provocat haos pe piețele mondiale.
Simularea a inclus, notează Reuters, mai multe tipuri de atacuri cibernetice care au afectat piețele valutare și cele de obligațiuni mondiale, lichiditatea, integritatea datelor şi tranzacţiile dintre importatori şi exportatori.
„Aceste evenimente creează haos pe pieţele financiare„, susţine un povestitor dintr-un film arătat participanţilor în cadrul simulării, potrivit unui jurnalist de la Reuters, care a asistat la simulare.
Astfel de amenințări sunt posibile
Mai mulți oficiali guvernamentali din Israel au declarat că astfel de amenințări sunt posibile având în vedere atacurile cibernetice asupra unor companii cunoscute. De asemenea, aceștia au mai spus că singura modalitate pentru a limita pagubele este prin cooperare globală.
„Atacatorii sunt cu 10 paşi înaintea apărătorului”, subliniază Micha Weis, responsabil cu securitatea cibernetică financiară în cadrul Ministerului israelian al Finanţelor.
La această inițiativă numită „Collective Strength” au participat oficiali ai departamentelor Trezoreriei din Israel, SUA, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite, Austria, Elveţia, Germania, Italia, Ţările de Jos şi Thailanda, precum şi reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi Băncii Reglementelor Internaţionale.
Amenințări financiare în 2022
În 2022, vom observa grupuri sponsorizate de stat care vizează industria criptomonedelor, în timp ce infractorii cibernetici vor profita de investitori fabricând portofele digitale cu backdoors încorporate. În plus, este posibil să asistăm la creșterea atacurilor împotriva sistemelor de plată și a amenințărilor mobile mai avansate. Acestea sunt previziunile cheie din raportul Kaspersky „Cyberthreats to Financial Organizations in 2022”.
2021 a fost un an al provocărilor și al noutăților și în asemenea situații, întotdeauna există un grup care se adaptează și gestionează rapid schimbarea în avantajul său – infractorii cibernetici. Deoarece majoritatea sunt motivați de bani, amenințările financiare au fost întotdeauna una dintre cele mai importante părți ale peisajului amenințărilor. Analizând evenimentele și tendințele semnificative, care au modelat sectorul amenințărilor financiare în 2021, cercetătorii Kaspersky au prognozat câteva tendințe importante care se preconizează că vor apărea în 2022. Iată previziunile lor cheie:
Atacurile ce vizează criptomonedele vor crește. Deoarece criptomoneda este un bun digital și toate tranzacțiile au loc online, ea oferă anonimat utilizatorilor. Acestea sunt caracteristici atractive pentru grupurile criminalilor cibernetici. Cu toate acestea, nu numai organizațiile rău inteționate, ci și atacatorii sponsorizați de state, au vizat această industrie. Am asistat deja la apariția unor grupuri APT concepute pentru a ataca agresiv afacerea cu criptomonede și anticipăm că această activitate va continua.
Securitatea defectuoasă și portofelele hardware false folosite în amenințări criptografice bazate pe hardware. În timp ce atacurile cu criptomonede devin din ce în ce mai țintite, infractorii cibernetici continuă să vină cu noi modalități de a fura activele financiare ale investitorilor. În cazul oportunităților de investiții în criptomonede, cercetătorii Kaspersky ajung la concluzia că infractorii cibernetici vor profita prin producția și distribuția de dispozitive cu backdoors încorporate, urmate de campanii de inginerie socială și alte tehnici pentru a fura activele financiare ale victimelor.