FMI acceptă o majorare de până la 15% a salariilor bugetarilor în 2011

Fondul Monetar Internaţional (FMI) este de acord cu o creştere de până la 15% a salariilor bugetarilor în anul 2011, au declarat, pentru AGERPRES, surse sindicale, care au participat la consultările de luni cu şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks.

Sindicatele au cerut în cadrul discuţiilor revenirea salariilor bugetarilor la nivelul anterior diminuării cu 25%, însă experţii FMI le-au răspuns categoric că acest lucru nu este posibil în contextul economic actual.

De asemenea, liderii sindicali au cerut majorarea salariului minim la 750 de lei anul viitor.

Potrivit surselor citate, o problemă în discuţiile cu FMI privind Legea salarizării unitare a personalului bugetar a constituit-o faptul că Ministerul Finanţelor Publice a furnizat date incomplete despre salariile bugetarilor, fiind puse la dispoziţie numai informaţii despre circa 850.000 de bugetari din totalul de 1,29 milioane.

‘Problema este că baza de date este incompletă şi că o treime dintre bugetari consumă mai mult de jumătate din fondul de salarii’, au mai spus sursele citate.
SURSA: Agerpres