Fondul Monetar International (FMI) a decis alocarea unei transe de 18,6 milioane de dolari pentru completarea rezervelor valutare ale Bancii Nationale a Moldovei (BNM). Potrivit guvernului de la Chisinau, aceasta este cea de-a patra transa oferita in cadrul programului privind mecanismul de finantare a cresterii economice si reducere a saraciei (PRGF).
In urma acestei transe, alocarile totale in cadrul programului au ajuns la 143 milioane de dolari. Principalul obiectiv al programului finantat de FMI este stabilizarea macroeconomica a Republicii Moldova si coborarea valorii inflatiei sub nivelul de 10%.
Rezervele valutare administrate de Banca Nationala a Moldovei au fost la sfarsitul lunii iunie in valoare de 1.526 milioane de dolari, in timp ce, potrivit datelor Biroului National de Statistica, in aceeasi luna a fost inregistrata o deflatie de 1,1%.
Programul PRGF pentru Moldova a fost aprobat in luna mai 2006, iar creditele oferite de FMI in cadrul sau au scadenta peste 10 ani, la o dobinda de 0,5%. Finalizarea acestui program este planificata pentru luna mai 2009.