FMI, avertisment clar pentru liderii G20: Trebuie măsuri urgente pentru combaterea inflaţiei

Sursă: Dreamstime

Avertisment extrem de clar din partea directorului general al FMI, Kristalina Georgieva. Aceasta a fost prezentă la reuniunea miniştrilor de Finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale din ţările G20, care a avut loc vineri şi sâmbătă în Bali, Indonezia.

Este avertismentul momentului venit chiar de vârful FMI!

Liderii G20, avertizaţi chiar de către şefa FMI, Kristalina Georgieva

Kristalina Georgieva, şefa Fondului Monentar Internaţional (FMI) a lansat un avertisment pentru liderii G20.

Directorul general al FMI i-a avertizat sâmbătă pe oficialii din Grupul celor 20 de economii majore să ia măsuri urgente pentru a combate inflația.

Kristalina Georgieva a explicat că perspectivele economice globale excepțional de incerte s-ar putea înrăutăți dacă prețurile ridicate vor persista, notează agenţia Reuters.

Şefa FMI a luat cuvântul în cadrul unei reuniuni a oficialilor financiari din cadrul G20, care a avut loc în Indonezia.

În urma războiului din Ucraina, condițiile financiare globale s-au înăsprit mai mult decât se aștepta

Ea a transmis că intensificarea războiului pornit de Vladimir Putin în Ucraina a sporit presiunea asupra prețurilor materiilor prime și energiei, iar condițiile financiare globale s-au înăsprit mai mult decât se aștepta.

În același timp, întreruperile legate de pandemie și reluarea blocajelor din lanțul de aprovizionare au continuat să afecteze activitatea economică.

Kristalina Georgieva a subliniat că presiunea este creștere asupra țărilor puternic îndatorate, iar situația datoriilor „se deteriorează rapid”.

FMI îşi va revizui în jos estimările privind creşterea economiei globale

În urmă cu doar câteva zile, directorul general al FMI avertiza că instituţia îşi va revizui din nou în jos estimările privind creşterea economiei mondiale, din cauza unor factori precum războiul din Ucraina, restricţiile introduse în China şi inflaţia ridicată.

Perspectivele pentru acest an şi anul următor vor fi revizuite în jos la finele acestei luni, când FMI va da publicităţii raportul World Economic Outlook Update, a scris miercuri şefa FMI pe blog, fără a oferi cifre concrete.

„Perspectiva rămâne extrem de incertă. Va fi un an 2022 dificil şi, posibil, un an 2023 şi mai dificil, cu un risc crescut de recesiune”, a notat Georgieva.

Avertismentul lansat de FMI vine după ce, în luna aprilie, instituţia şi-a revizuit, în jos, estimările privind creşterea economiei mondiale în acest an, până la 3,6%, faţă de avansul de 4,4% preconizat înainte de războiul din Ucraina.

„Când G20 s-a reunit ultima dată, în aprilie, FMI tocmai îşi revizuise, în jos, previziunile de creştere mondiale, la 3,6% pentru acest an şi anul viitor, şi acum lansăm un avertisment că situaţia ar putea să se înrăutăţească din cauza riscurilor potenţiale viitoare”, a mai scris Kristalina Georgieva în postarea sa.