"Dacă nu va acţiona, Europa se va confrunta cu o spirală descendentă a prăbuşirii încrederii, cu stagnarea creşterii şi mai puţine locuri de muncă", a afirmat oficialul FMI Forumuul Economic al Asiei, de la Hong Kong.
Săptămâna trecută David Lipton a apreciat că economia Chinei este afectată de încetinirea creşterii în Statele Unite şi Uniunea Europeană dar a exclus posibilitatea unei aterizări forţate. S&P a retrogradat în 13 ianuarie ratingurile AAA atribuite Franţei şi Austriei cu o treaptă, la AA plus, cu perspectivă negativă şi a confirmat ratingurile unor ţări ca Germania, Belgia şi Olanda. De asemenea agenţia de evaluare financiară a revizuit în scădere ratingurile Italiei, Spaniei şi Ciprului cu două trepte şi a retrogradat Malta, Slovacia şi Slovenia cu o treaptă. Analiştii S&P au apreciat că decizia de a revizui în scădere ratingurile suverane de credit a nouă din cele 17 state membre ale zonei euro vine în urma creşterii dificultăţilor legate de criza datoriilor.
Grecia, o ameninţare mai mare decât retrogradarea ratingurilor de ţară
"Incertitudinea privind rezolvarea crizei datoriilor Greciei este o ameninţare mai mare la adresa stabilităţii Europei decât retrogradarea ratingurilor a nouă state din zona euro de către agenţia Standard & Poors", a declarat luni ministrul britanic de finanţe, George Osborne.
"Aş spune că, mai mult decât retrogradarea (ratingurilor), actuala incertitudine privind felul în care vor şterge o parte din datoria Greciei faţă de sectorul privat este o sursă mai mare de instabilitate în acest moment în zona euro", a adăugat Osborne.
Negocierile cu băncile asupra unei reduceri a datoriei Greciei urmează să fie reluate miercuri. Osborne, care efectuează în această săptămână o vizită în China şi Japonia pentru a atrage investiţii asiatice şi pentru a impulsiona economia cu probleme a Marii Britanii, a făcut apel la liderii europeni să depună mai multe eforturi pentru a sprijini moneda unică: "Zona euro trebuie să arate în mod convingător că poate să îşi sprijine moneda. Nu prea am văzut multe dovezi privind resursele la comun de care are nevoie zona euro pentru a oferi încredere pieţei că îşi va sprijini propria monedă".
Marea Britanie va lua în considerare o suplimentare a contribuţiei la FMI pentru a sprijni economia globală dacă va fi nevoie, a adăugat Osborne: "Marea Britanie a fost întotdeauna pregătită să ofere resurse în trecut şi va fi dispusă să ofere resurse în viitor dacă va exista o situaţie serioasă".