Cheltuielile publice cu salariile au reprezentat cel mai mare exces al autorităţilor din România, acestea crescând în ultimii ani de la sub 6% la 9,5% din PIB, iar în urma reformelor din sistemul salarizării ponderea ar putea să scadă la 7% din PIB, potrivit reprezentantului FMI, Jeffrey Franks. "Pentru a face situaţia fiscală mai sustenabilă pe termen mediu, guvernul a fost foarte dornic să anuleze o parte din excesul cheltuielilor publice care a avut loc în ultimii ani, cel mai
Cheltuielile publice cu salariile au reprezentat cel mai mare exces al autorităţilor din România, acestea crescând în ultimii ani de la sub 6% la 9,5% din PIB, iar în urma reformelor din sistemul salarizării ponderea ar putea să scadă la 7% din PIB, potrivit reprezentantului FMI, Jeffrey Franks.
„Pentru a face situaţia fiscală mai sustenabilă pe termen mediu, guvernul a fost foarte dornic să anuleze o parte din excesul cheltuielilor publice care a avut loc în ultimii ani, cel mai mare fiind în salariile din sectorul bugetar, care au crescut de la sub 6% din PIB acum câţiva ani la 9,5% din PIB”, a declarat şeful delegaţiei FMI în România, care a participat la negocierea acordului stand-by, Jeffrey Franks.
El a amintit că autorităţile române au în vedere o serie de planuri pentru a schimba sistemul de salarizare din sectorul public, dar şi pentru reducerea numărului funcţionarilor publici, astfel încât cheltuielile salariale să se reducă gradul către 7% din PIB.
Board-ul FMI a aprobat a doua tranşă de împrumut pentru România, de 1,7 miliarde DST (circa 1,85 miliarde euro), odată cu prima revizuire a acordului stand-by încheiat în luna mai.
Presiunile pe moneda naţională au scăzut considerabil
„În primele luni ale programului, cea mai mare realizare a a fost stabilizarea situaţiei financiare. Ratele de dobândă din România au scăzut, iar prima de risc pe pieţele internaţionale pentru România a scăzut de la 750 de puncte de bază la 250 de puncte de bază, din momentul când programul a fost negociat”, a spus Franks.
El a adăugat că, în urma negocierii acordului, presiunile pe moneda naţională au scăzut considerabil, cursul de schimb stabilizându-se odată cu creşterea rezervelor la Banca Naţională.
România are un acord de împrumut stand-by cu FMI pe doi ani, pentru suma de 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro. Prima tranşă de la FMI, de cinci miliarde de euro, a intrat în luna mai la rezerva BNR.
SURSA: Mediafax
DETALII:
Citeşte şi FMI ne dă banii