FMI a anunţat revizuirea în scădere a estimării privind creşterea economică a României în acest an, de la 1,3% la 0,8%, dar pentru 2011 anticipează un avans al PIB de 5,1%, cel mai mare din Uniunea Europeană, potrivit raportului World Economic Outlook. Săptămâna trecută, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a declarat pentru Mediafax că Fondul a redus estimarea privind creşterea economică a României în acest an de la proiecţia anterioară de 1,3% la 0,8%. Rezu
FMI a anunţat revizuirea în scădere a estimării privind creşterea economică a României în acest an, de la 1,3% la 0,8%, dar pentru 2011 anticipează un avans al PIB de 5,1%, cel mai mare din Uniunea Europeană, potrivit raportului World Economic Outlook.
Săptămâna trecută, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a declarat pentru Mediafax că Fondul a redus estimarea privind creşterea economică a României în acest an de la proiecţia anterioară de 1,3% la 0,8%. Rezultatele din trimestrul al patrulea din 2009 au fost mai puţin bune decât s-au aşteptat economiştii, a spus el.
Noua estimare va fi discutată de autorităţile române cu misiunea FMI care va veni la Bucureşti la sfârşitul lunii aprilie.
În Europa emergentă, regiune în care este inclusă şi România, perspectivele de creştere economică variază semnificativ, notează Fondul în raport.
Astfel, unele ţări, precum Polonia, au rezistat relativ bine recesiunii mondiale, iar altele, precum Turcia, unde încrederea din piaţa internă şi-a revenit după şocul extern iniţial, se vor redresa mai rapid, ca urmare a revenirii fluxurilor de capital şi normalizării comerţului.
În schimb, economii care înaintea crizei aveau creşteri economice nesustenabile, generatoare de deficite mari de cont curent, precum Bulgaria, Letonia şi Lituania, dar şi cele cu finanţe publice şi private vulnerabile, cum sunt România, Ungaria şi ţările baltice, îşi vor reveni mai lent, parţial ca urmare a numărului limitat de măsuri disponibile.
FMI anticipează pentru acest an o creştere economică de 1,3% pe ansamblul Europei, urmată de un avans de 1,9% în 2011.
Celelalte state vor avea o creştere de aproximativ 2%
Zona euro va consemna în 2010 un ritm de dezvoltare de 1%, urmat de o creştere de 1,5% în 2011.
În Europa emergentă, avansul va fi de 2,9% în 2010 şi de 3,4% anul viitor.
Slovacia va realiza în acest an cea mai rapidă creştere economică din UE, de 4,1%, urmată de Polonia, cu 2,7% şi Luxemburg cu 2,1%.
Germania va înregistra un avans de 1,2%, Franţa de 1,5%, iar Austria şi Olanda de 1,3%, în timp ce Italia va avea un ritm de dezvoltare de 0,8%.
Economia Greciei se va contracta cu 2% în acest an şi cu 1,1% în 2011, potrivit estimărilor FMI.
Între statele care vor consemna scăderi economice în 2010 se mai află Spania, cu 0,4%, Irlanda, cu 1,6%, Cipru, cu 0,7%.
Economia Ungariei se va contracta cu 0,2%, dar va reveni la o creştere de 3,2% în 2011.
De asemenea, Lituania va înregistra în 2010 un declin de 1,6%, iar Letonia de 4%, în timp ce Estonia va reveni la o creştere de 0,8%.
SURSA: Mediafax