Directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a estimat că în anul 2018 creşterea economiei mondiale va fi 'mai puternică şi mai bine repartizată' între statele lumii, continuând procesul început după criza economică din anii 2007-2008, consemnează agenţia EFE.
'În anul 2017, pentru prima dată după mult timp, ne revizuim în creştere previziunile privind creşterea economică în lume. Recuperarea va fi mai puternică, mai bine repartizată şi nu vor profita de pe urma ei doar marile state emergente', a subliniat Lagarde într-un interviu publicat duminică de săptămânalul 'Le Journal du Dimanche'.
În opinia ei, această creştere robustă 'este favorabilă continuării proceselor de reforme structurale deja începute sau luării deciziilor de lansare a unor asemenea procese'.
Creşterea economică mondială de 3,6% prognozată de FMI pentru anul care începe presupune 'revenirea la nivelurile medii ale celor două decenii premergătoare marii crize financiare din 2007-2008', a mai indicat Christine Lagarde.
Ea estimează că zona euro este 'puternic consolidată', faţa de cum era cu un deceniu în urmă, în timp ce moneda euro 'evoluează bine'. Dar a cerut ca uniunea monetară – pe care a descris-o drept 'o creaţie magistrală unică, ce constituie o alternativă faţă de China şi SUA' – să se concretizeze şi în proiecte sociale şi de cooperare în afara Europei.
Referindu-se la SUA, Christine Lagarde a apreciat că această ţară şi-a atins pragul potenţialului maxim de creştere economică, de circa 2%, pe care-l va putea depăşi numai printr-o creştere a productivităţii, ceea ce în opinia ei este 'dificil'.
În acelaşi timp, şefa FMI a reiterat apelurile acestei organizaţii ca autorităţile chineze să controleze extinderea acordării creditelor pentru companiile 'care nu sunt întotdeauna solide, unii ajungând să le califice chiar 'zombi''.
Totuşi, Christine Lagarde a descris drept 'marele paradox al anului 2017' faptul că China s-a transformat într-o apărătoare a globalizării, lucru pe care ea şi-l explică prin locul gol lăsat de SUA odată cu abordările anti-globalizare ale preşedintelui Donald Trump.
În ce priveşte Africa, directoarea generală a FMI crede că poate fi 'atât continentul viitorului, cât şi al dramelor', iar evoluţia sa va depinde de politicile de dezvoltare şi de capacitatea de a controla explozia demografică.
AGERPRES