''În multe ţări, sectorul financiar încă este slăbit, iar pe pieţele emergente riscurile financiare sunt în creştere. Toate acestea fac ca avansul economiei mondiale să fie dezamăgitor şi inegal în 2016'', a apreciat şeful FMI.
Productivitatea scăzută, îmbătrânirea populaţiei şi efectele crizei financiare globale afectează ritmul de creştere şi perspectivele pe termen mediu, a afirmat Lagarde.
Perspectiva majorării ratei dobânzii de către Rezerva Federală a SUA şi încetinirea economiei chineze sporesc riscul ridicat de vulnerabilitate economică pe plan global, a explicat directorul general al Fondului Monetar Internaţional. În plus, creşterea comerţului mondial a încetinit considerabil, iar declinul preţurilor materiilor prime afectează economiile bazate pe resursele naturale, în timp ce riscurile financiare sunt în creştere pe pieţele emergente, a adăugat Lagarde.
Începutul normalizării politicii monetare în SUA şi transformarea Chinei într-o economie bazată pe consum sunt schimbări necesare şi benefice, dar care trebuie realizate într-un mod eficient, a declarat şeful FMI. Oficialul a apreciat că perspectiva majorării ratei dobânzii în SUA a avut efecte negative asupra costurilor de finanţare, în special pe pieţele emergente şi în curs de dezvoltare. Deşi, în prezent, statele cu economii dezvoltate sunt în general mai bine pregătite pentru rate mai ridicate ale dobânzilor decât erau în trecut, există temeri privind capacitatea lor de a absorbi şocurile, a avertizat Lagarde.
Majoritatea economiilor dezvoltate, exceptând SUA şi posibil Marea Britanie, vor continua să adopte măsuri de relaxare a politicii monetare, dar toate aceste ţări trebuie să ţină cont de efectele adoptării acestor decizii, a explicat oficialul FMI. De asemenea, Lagarde a avertizat că majorarea ratelor dobânzilor în SUA şi aprecierea dolarului ar putea cauza intrarea în incapacitate de plată a unor firme, ceea ce ar putea avea efecte negative asupra băncilor şi statelor.
În octombrie, Fondul Monetar Internaţional a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei mondiale în acest an şi anul viitor, atrăgând atenţia asupra riscurilor crescute legate de încetinirea economiei chineze şi a altor mari state emergente. Conform celor mai recente estimări ale FMI, Produsul Intern Brut mondial ar urma să urce cu 3,1% în acest an şi cu 3,6% în 2016, cu 0,2 puncte procentuale mai puţin decât estima în luna iulie a acestui an.
Luna aceasta, Rezerva Federală a SUA (Fed) a majorat dobânda de politică monetară pentru prima dată din iunie 2006, ceea ce reprezintă un semn de încredere în cea mai mare economie mondială. Fed a apreciat că majorarea ratei dobânzii cu un sfert de punct, până la un interval cuprins între 0,25 şi 0,50%, este doar începutul unui ciclu treptat de înăsprire a politicii monetare, adăugând că va pune accentul pe monitorizarea inflaţiei, care rămâne mult sub ţintă. AGERPRES