Criza cauzată de pandemie a intrat într-o nouă fază care va necesita flexibilitate pentru a asigura "o recuperare durabilă și echitabilă", a declarat, joi, directorul general al FMI, avertizând că lumea "încă nu a depășit problema".
Exprimându-se pe un blog cu câteva zile înainte de o reuniune virtuală a G20, prezidată de Arabia Saudită, Kristalina Georgieva și-a anunţat prioritățile: să mențină, „chiar să extindă”, măsurile de protecție socială, să continue cheltuirea banilor publici pentru a stimula economia și a profita de această „oportunitate care se prezintă o singură dată într-un secol” pentru a reconstrui o lume „mai echitabilă, mai ecologică, mai durabilă, mai inteligentă și, mai ales, mai rezistentă”.
Deși apar câteva semne pozitive, „nu suntem încă în afara problemei. Un al doilea val mondial al bolii ar putea duce la noi perturbări ale activității economice. Alte riscuri includ valoarea distorsionată a activelor, volatilitatea prețurilor mărfurilor, protecționismul în creștere și instabilitatea politică”, avertizează doamna Georgieva.
Dar nedorind să joace rolul Casandrei, ea subliniază şi „progresele decisive în cercetarea privind vaccinurile și tratamentele (care) ar putea afecta încrederea și activitatea economică”.
Economista recunoaște totuși că „aceste scenarii alternative subliniază cât de ridicată rămâne incertitudinea”.
Marii finanțatori ai G20 se întâlnesc într-un context dificil, pandemia continuând să progreseze, potrivit OMS.
În Statele Unite, cea mai mare economie din lume, noi cazuri de contaminare încă se numără cu zecile de mii, iar Covid-19 face ravagii și în America de Sud. În schimb, Europa pare să fi contenit mai bine focul, la fel ca şi China sau Japonia.
Această „criză ca nicio alta” este mult mai severă decât se prevedea, iar recuperarea va fi mai lentă decât cea sperată, a avertizat Fondul pe 24 iunie, publicând revizuirea previziunilor economice mondiale.
Pentru 2020, FMI prezice o recesiune globală de 4,9%. Este mult mai rău decât cel de 3% estimat în aprilie, în plină pandemie, când Fondul sublinia deja că este vorba despre cea mai gravă criză de la Marea Depresiune din anii 1930.
Și pentru anumite țări, în special din Europa, contracția produsului intern brut este uluitoare: -12,5% pentru Franța, -12,8% pentru Spania și Italia. În Statele Unite, PIB-ul ar trebui să se prăbușească cu 8% în acest an, mult peste declinul de 5,9% estimat în aprilie.
Pentru China, ţara de unde a plecat virusul mortal la sfârșitul anului 2019, Fondul se așteaptă la o creștere de 1%, departe de 6,1% obținute anul trecut.
În 2021, PIB-ul mondial este de așteptat să crească cu 5,4% dacă se realizează scenariul FMI.