La aproape cinci luni de la semnarea contractului de vanzare-cumparare de actiuni de catre Fondul Proprietatii de Stat si firma turca Akmaya, finalizarea tranzactiei ramane incerta. In ciuda pozitionarii bune - iesire la Marea Neagra - si a unei tehnologii la nivelul anilor 80, imaginea rafinariei este puternic afectata de volumul datoriilor, care la sfarsitul anului trecut insumau aproape 3.000 miliarde lei, si de lipsa unei piete de desfacere. Dupa evenimentele care s-au derulat in anii trec
La aproape cinci luni de la semnarea contractului de vanzare-cumparare de actiuni de catre Fondul Proprietatii de Stat si firma turca Akmaya, finalizarea tranzactiei ramane incerta. In ciuda pozitionarii bune – iesire la Marea Neagra – si a unei tehnologii la nivelul anilor 80, imaginea rafinariei este puternic afectata de volumul datoriilor, care la sfarsitul anului trecut insumau aproape 3.000 miliarde lei, si de lipsa unei piete de desfacere.
Dupa evenimentele care s-au derulat in anii trecuti, Petromidia este cel mai bun exemplu de esec al incercarilor autoritatilor de a reforma economia romaneasca. In aprilie 1997, la sugestia organismelor financiare internationale, rafinaria a fost prezenta pe prima lista ce cuprindea zece societati comerciale propuse pentru lichidare. Excluderea ei din randul acestor firme, la capatul negocierilor cu forurile internationale, a plasat imediat rafinaria printre societatile ce trebuiau privatizate urgent. La sfarsitul lunii iunie 1997, cinci firme romanesti si straine depun oferte pentru cumpararea pachetului majoritar de actiuni. Ramane in cursa firma americana Petromidia USA, firma special constituita pentru preluarea controlului la rafinaria romaneasca.
O neintelegere privind modul de efectuare a platii (Petromidia USA solicita ca plata sa reprezinte diferenta dintre pretul negociat si valoarea ce rezulta din aplicarea procentajului de 60% care, conform legilor de atunci, era returnata proprietarului) a prelungit negocierile. In timpul scurs, datoriile societatii au crescut, iar tratativele s-au incheiat in februarie 1998, o data cu decizia firmei americane de a renunta la aceasta achizitie. Cinci luni mai tarziu, reincepe procesul de privatizare. Ponderea pierderilor rafinariei in totalul pierderilor inregistrate de societatile romanesti crescuse, intr-un singur an, de la 7% la 10%. La sfarsitul lunii octombrie, la FPS este depusa o oferta de cumparare de actiuni, de catre firma turca Akmaya. Ea ramane si singura solicitare.
Contractul de vanzare-cumparare se incheie in data de 25 ianuarie, in document figurand facilitati pe care FPS le-a negociat cu ofertantul in baza unui mandat primit de la Guvern. In martie, aprobarea bugetului de stat pe 1999 aduce surprize neplacute investitorilor. Legea bugetului punea capat facilitatilor fiscale, adica acelor reduceri de taxe si impozite care mai aveau darul de a atrage capitalul strain aflat, deja, la cote joase. Pentru respectarea contractului incheiat de FPS cu Akmaya, momentul a fost cat se poate de nefavorabil. In 25 martie, Consiliul concurentei da aviz favorabil concentrarii economice. Conform legii, in termen de o luna, Akmaya trebuia sa efectueze plata. Incertitudinea obtinerii facilitatilor in vigoare in perioada negocierilor contractului cu FPS a amanat insa eliberarea banilor de catre holdingul turc, conform justificarii strainilor. Investitia firmei Akmaya a devenit, de atunci, o problema de prim rang. Acceptarea facilitatilor revendicate de firma turca, alaturate celor reclamate de Renault pentru Automobile Dacia, ar fi scos Romania in afara acordului cu Fondul Monetar International.
Turcii vor sa-l tarasca
pe Berceanu prin tribunale
In timp ce privatizarea Petromidiei facea subiect de discutie in salile de sedinte ale guvernantilor, reprezentantii firmei Akmaya incercau sa obtina pentru Petromidia reducerea tarifelor practicate de Oil Terminal, Conpet, Conel, Petrotrans si Portul Midia, argumentand ca pentru viitorul rafinariei se impune revizuirea clauzelor contractuale cu acestea. De ce n-au facut-o in perioada negocierilor? Surse apropiate concernului motiveaza actiunea intarziata a reprezentantilor firmei prin graba la care au fost supusi de FPS pentru a finaliza procedurile.
Pe masura ce devenea mai evident faptul ca Guvernul roman nu va ceda solicitarilor FMI de a sista acordarea de facilitati, oficialii Akmaya amenintau cu renuntarea la tranzactie. O tactica la care au recurs si alti investitori si prin care au reusit sa-si atinga interesele. Tensiunile au ajuns insa la apogeu dupa declaratia ministrului industriei si comertului, Radu Berceanu, care a acuzat firma turca de spalarea banilor iranieni. Replica turcilor a venit prompt, facand publica intentia de a-l actiona in judecata pe ministrul roman, acuzat de afirmatii calomnioase la adresa firmei Akmaya. In plus, ajutat de colegul sau de partid Traian Basescu, ministrul transporturilor, a spulberat, in cateva cuvinte, toate aprecierile oficialilor FPS, ce dadusera note de buna purtare holdingului Akmaya, pe care l-au catalogat ca avand afaceri solide, cu o cifra de afaceri de peste un miliard de dolari. Pentru FPS, tranzactia era una de succes: 725 milioane dolari , din care 239 milioane dolari pentru 65% din actiunile rafinariei, 226 milioane dolari reprezentand contravaloarea investitiilor si 260 milioane dolari in contul datoriilor acumulate de societate.
Desi la ultima intalnire a membrilor cabinetului Vasile s-a stabilit ca discutia despre acordarea de facilitati sa ramana inchisa pana la finalizarea tratativelor cu FMI, firma turca mai spera totusi in finalizarea tranzactiei, spun surse apropiate holdingului Akmaya. Se pare ca o ultima incercare intentioneaza sa o faca direct pe langa oficialii Fondului Monetar Intenational.