Rezerva federală americană se apropie de momentul în care va pune capăt programului de relaxare cantitativă, un program prin care a injectat lunar 85 de miliarde de dolari în economia americană prin achiziţia de obligaţiuni, în ideea de a stimula creşterea economică şi a reduce dobânzile.
În raportul său privind stabilitatea financiară globală, FMI apreciază că o reducere lină a achiziţiilor de obligaţiuni efectuate de Fed ar putea să fie dificilă, în condiţiile în care atât dobânzile cât şi volatilitatea de pe piaţă sunt în creştere.
‘Acest proces va fi fără precedent şi complex’, a declarat Jose Vinals, directorul departamentului pentru pieţe internaţionale al FMI. ‘Ţinerea sub control a dobânzilor pe termen lung şi a volatilităţii de pe piaţă s-a dovedit deja o provocare semnificativă, o dovadă în acest sens fiind creşterea bruscă a randamentelor bondurilor şi volatilităţii după luna mai’, a adăugat Vinals.
Perspectiva unei reduceri a injecţiilor de lichidităţi ale Fed a provocat deja în timpul verii o reducere drastică a fluxurilor de capital spre pieţele emergente, ceea ce a condus la deprecierea monedelor unor state precum Brazilia, Indonezia, Turcia şi India lipsind totodată aceste state de o sursă vitală de finanţare.
În ceea ce priveşte Europa, FMI cere liderilor europeni să avanseze cu procesul uniunii bancare prin înfiinţarea rapidă a unei agenţii care să restructureze sau să închidă băncile cu probleme în regiune. De asemenea, UE ar trebui să deruleze teste de stres cu privire la sănătatea sectorului bancar şi să identifice din timp cine şi cum va acoperi necesităţile de capital.
FMI e îngrijorat. Ce se întâmplă dacă americanii OPRESC TIPARNIŢA?
9 octombrie 2013, 16:45
Ultima modificare în 9 octombrie 2013, 19:45
Modificarea direcţiei politicii monetare a Rezervei Federale americane ar putea pune în pericol stabilitatea financiară la nivel mondial prin creşterea costurilor de finanţare în anumite state emergente, estimează Fondul Monetar Internaţional.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Serviți, vă rog! Sute de mii de români și-au găsit stăpân
- Terenul vizat de Zewa la Petreşti-Sebeş, scos la vânzare, prin licitaţie publică deschisă
- FMI şi-a îmbunătăţit estimările privind evoluţia economiei româneşti
- Coşmarul şoferilor din Sebeş ia sfârşit. Luna viitoare se inaugurează jumătate din autostrada Orăştie-Sibiu
- De ce au impresia şoferii că anvelopele de iarnă sunt obligatorii de la 1 noiembrie
- Amenzi usturătoare pentru şoferi. Iată cum poţi contesta o amendă rutieră!
- UN ROMÂN, STĂPÂN peste cele mai mari DEPOZITE DE URANIU din lume
- Uzina Renault din Maroc a început să producă Dacia Sandero
- Intrarea în funcţiune a primei centrale nucleare din Turcia ar putea fi amânată
- Serbia recurge la reduceri bugetare pentru a evita falimentul