Potrivit FMI, a doua mare economie mondială este din ce în ce mai vulnerabilă la riscuri de pe urma expansiunii surselor non-tradiţionale de credit şi a împrumuturilor făcute de autorităţile locale.
‘Pentru a asigura o creştere mai echilibrată şi mai sustenabilă, este nevoie de un pachet de reforme pentru a ţine sub control riscurile în timpul tranziţiei la o economiei bazată mai mult pe consum’, se arată în raportul publicat de boardul executiv al FMI după consultările anuale cu autorităţile de la Beijing.
FMI nu şi-a modificat estimările potrivit cărora în 2013 China va înregistra o creşterea economică de 7,75%, dar a avertizat că există riscuri în scădere de pe urma acumulării vulnerabilităţilor domestice în sectoarele financiar, fiscal şi imobiliar. Prognoza FMI este superioară ţintei de creştere a Guvernului chinez, 7,5%, şi de asemenea peste estimările majorităţii economiştilor privaţi care se aşteaptă la o creştere cuprinsă între 7 şi 7,5%.
Potrivit ultimelor date statistice ritmul de creştere al economiei chineze a încetinit în perioada aprilie-iunie 2013 până la 7,5%, acesta fiind al nouălea trimestru consecutiv în care creşterea economiei chineze a încetinit. De asemenea, în luna iunie exporturile chineze au scăzut pentru prima dată în ultimele 17 luni.
FMI a apreciat că prioritatea în perioada următoare va fi ţinerea sub control a creşterii creditului şi evitarea acumulării de riscuri în sectorul financiar. Fondul a atras atenţia asupra sectorului bancar din umbră, care oferă credite companiilor care nu primesc împrumuturi de la bănci, dar care riscă să majoreze creditele neperformante care reprezintă un pericol la adresa stabilităţii financiare. De asemenea, FMI este îngrijorat şi de expansiunea semnificativă a datoriilor autorităţilor locale în ultimii ani.
Potrivit FMI agenda autorităţilor chineze ar trebui să includă reformarea sectorului financiar, revizuirea finanţelor autorităţilor locale, un curs de schimb cu mai puţină intervenţie, deschiderea pieţelor la concurenţă şi liberalizarea contului de capital. AGERPRES