FMI a ajuns la un acord cu Ministerul Finanţelor Publice în ceea ce priveşte principalele prevederi ale bugetului consolidat pe 2010, a declarat, marţi, şeful misiunii de evaluare a acordului încheiat de România cu FMI, Jeffrey Franks. Update: este posibilă eliberarea simultană a tranşelor trei şi patru.
O misiune a Fondului Monetar Internaţional se află în România în perioada 14-16 decembrie pentru consultări tehnice cu reprezentanţii ministerului de Finanţe pe tema bugetului pe 2010. Potrivit acordului cu FMI, România trebuie să reducă nivelul deficitului bugetar de la 7,3% din PIB anul acesta (nivel programat) la 5,9% în 2010.
„Avem un acord în ceea ce priveşte bugetul pe 2010. Provocarea în acest moment este ca bugetul să fie trimis în Parlament spre aprobare. Suntem optimişti că acest lucru se va întâmpla foarte repede”, a afirmat Franks la finalul unor discuţii cu ministrul interimar al Finanţelor, Gheorghe Pogea, şi alţi oficiali ai ministerului.
El a arătat că în ceea ce priveşte deficitul din 2009, există posibilitatea ca România să se încadreze în ţinta stabilită, de 7,3% din PIB.
„În noiembrie au fost estimări care arătau un deficit peste ţintă. Lucrurile arată ceva mai bine acum. Există o şansă ca ţinta pentru 2009 să fie atinsă”, a mai spus oficialul FMI. Deficitul bugetar a fost redus cu 2,7 miliarde de lei prin încasarea unui miliard de lei din profitul BNR în septembrie şi prin scăderea scriptică a cheltuielilor cu 1,7 miliarde de lei în octombrie, în contul unor garanţii de stat care n-au fost utilizate de Eximbank.
UPDATE: „Plănuim o nouă misiune de evaluare în ianuarie şi dacă bugetul e aprobat şi evaluarea este finalizată, ne vom mişca cât putem de repede”, a declarat, marţi, şeful misiunii de evaluare a acordului stand-by, Jeffrey Franks, întrebat dacă România va primi cea de-a treia tranşă în ianuarie.
Întrebat dacă este posibil ca tranşele a tranşele a treia şi a patra să fie eliberate simultan, Franks nu a exclus această posibilitate. Potrivit calendarului actual, tranşa a patra ar urma să ajungă în România în luna martie.
„Va trebui să discutăm cu boardul FMI. Nu este o certitidine, este o posibilitate”, a spus el,la finalul unor discuţii cu ministrul interimar al Finanţelor, Gheorghe Pogea, şi alţi oficiali ai ministerului.
Franks se va întâlni, miercuri, cu reprezentanţi ai BNR şi oameni politici.
Condiţii privind deficitul bugetar
Aprobarea legii bugetului este una din condiţiile pentru virarea tranşei a treia din acordul stand-by, de 1,52 miliarde de euro (1,409 miliarde DST), programată iniţial pentru luna decembriei. Din cauza crizei politice, România nu a putut adopta legea bugetului la timp, iar eliberarea banilor a fost amânată. Premierul interimar Emil Boc şi ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea s-au declarat optimişti, spunând că banii ar putea intra în ianuarie.