FMI estimează că economia Bulgariei va înregistra o creştere de 3% la sfârşitul acestui an, deoarece redresarea globală a crescut cererea pentru exporturile ţării în Uniunea Europeană, transmite Novinite.
Prognoza FMI este sub cea a guvernului bulgar, care estima un avans al Produsului Intern Brut de 3,6% în 2011. Inflaţia va urca la 5,3% la sfârşitul acestui an, conform prognozelor FMI.
Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional la Sofia, Bas Bakker, a apreciat că ritmul redresării statelor din Sud-Estul Europei a încetinit deoarece criza financiară a lovit regiunea mai târziu.
Experţii FMI recomandă măsuri suplimentare de reducere a deficitului.
Bas Bakker apreciază că perspectiva generală pentru Europa şi statele în curs de dezvoltare este optimistă, dar încă există multe probleme care ar trebui rezolvate.
Lecţiile învăţate din criză arată că o creştere ridicată şi excedentele nu ar trebui să ducă la cheltuieli mai mari ci mai degrabă la realizarea unui capital tampon, se arată în raportul FMI. De asemenea, organizaţia subliniază importanţa stabilităţii sistemului bancar care, dacă există probleme, ar putea afecta întreaga ţară.
O misiune a Fondului Monetar Internaţional vizitează Sofia în perioada 10-20 mai 2011 pentru o rundă obişnuită de discuţii cu autorităţile bulgare pe tema politicilor economice.
Reprezentanţii FMI se vor întâlni cu oficiali de la Ministerul de Finanţe, Banca Naţională a Bulgariei, alte agenţii guvernamentale, precum şi cu reprezentanţi din sectorul privat, sindicate şi organizaţii non-guvernamentale.
La sfârşitul misiunii în Bulgaria reprezentanţii FMI îşi vor prezenta concluziile.
SURSA: Agerpres