Fondul Monetar Internaţional apreciează că redresarea economică a Europei de Est se stabilizează pentru prima dată de la începutul crizei financiare.
Precedentele estimări ale FMI indicau o redresare mai lentă pentru Europa de Est, comparativ cu alte state în curs de dezvoltare din lume.
Organizaţia cu sediul la Washington vede ca un semn de redresare majorarea exporturilor şi stabilizarea cererii pe plan intern şi se aşteaptă la o creştere de 3,3% în regiune, în 2010, potrivit unui raport citat de Deutsche Welle, transmite luni Novinite.
Totuşi, potrivit raportului, redresarea nu înseamnă că economia Europei de Est va reveni la nivelul de dinainte de criză. Creşterea va depinde de afaceri şi nu de cererea internă, care va rămâne afectată de gradul ridicat de îndatorare al consumatorilor şi de lipsa noilor împrumuturi, o tendinţă care va forţa economiile din regiune să se restructureze şi să realizeze o creştere stabilă în viitor.
Experţii FMI estimează că influxul redus de capital străin în Europa de Est va rămâne permanent la actualul nivel şi, chiar dacă băncile din Europa Occidentală au reuşit să-şi reechilibreze capitalul, regiunea nu va mai fi atractivă din cauza riscurilor provocate de criză.
FMI recomandă echilibrarea politicilor macroeconomice şi restricţionarea creşterilor salariale în sectorul public, redirecţionarea eforturilor spre producerea de bunuri de o calitatea mai bună, în loc de menţinerea competitivităţii prin salarii scăzute.
Redresarea şi creşterea cer o educaţie mai bună, un climat de afaceri mai favorabil şi, în unele ţări, cum ar fi Bulgaria, este necesară o luptă împotriva corupţiei, se arată în raportul FMI.
Sursa: Agerpres