"Ceea ce s-a demonstrat în ultimele săptămâni este cât de important este locul ocupat de Asia în economia globală şi cât de mult turbulenţele de pe o piaţă asiatică se pot propaga în restul lumii", a declarat Christine Lagarde într-o conferinţă organizată în capitala Indoneziei, Jakarta.

Pieţele bursiere şi monedele multor economii emergente au înregistrat evoluţii volatile după decizia de luna trecută a autorităţilor chineze de a devaloriza yuanul.

Directorul FMI a apreciat că economia mondială se confruntă simultan cu o reechilibrare a economiei chineze, o încetinire a creşterii economiei japoneze, o scădere a preţurilor la materii prime şi cu incertitudinile referitoare la data la care Rezerva Federală americană va majora dobânda de bază. În acest context incert, directorul FMI a insistat asupra necesităţii ca fiecare ţară să adopte o politică bugetară şi monetară prudentă pentru a fi în măsură să absoarbă eventualele şocuri.

"Autorităţile şi organismele de supervizare trebuie să rămână vigilente, în special când au de a face cu produse financiare noi şi inovative", a spus Christine Lagarde.

Marţi, Christine Lagarde a declarat că în acest an creşterea economiei mondiale este posibil să fie mai slabă decât se preconiza anterior. Aceasta după ce, în urmă cu două luni, FMI a revizuit în scădere la 3,3% prognoza privind avansul economiei mondiale în acest an, de la 3,4% anul trecut.

În cazul României, Fondul Monetar Internaţional mizează pe o creştere de 2,7% în acest an, urmată de un avans de 2,9% anul viitor. AGERPRES