Oficialii FMI din România consideră că Ministerul Economiei şi-a respectat angajamentele și a redus datoriile companiilor de stat sub 8,5 miliarde de lei. Ţintele operaţionale de pierderi au fost însă depăşite.
Cele opt companii de stat monitorizate anul trecut, respectiv Termoelectrica, ELCEN, Compania Naţională a Huilei, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, OLTCHIM, Complexul Energetic Turceni, Electrica Furnizare Transilvania Nord şi Electrica Serv au redus nivelul arieratelor de la 10.017 milioane lei la 8.481 milioane lei în 2011.
Astfel, chiar dacă ţintele operaţionale de pierderi au fost depăşite cu 7%, reprezentanţii FMI au considerat obiectivul îndeplinit, întrucât procedurile privind ajutorul de stat pentru OLTCHIM vor fi finalizate după vizita FMI, iar Electrica Serv a înregistrat pierderi înainte de reorganizarea prin divizare.
În plus, patru dintre cele opt companii monitorizate, ELCEN, Complexul Energetic Turceni, SNLO si Electrica Furnizare, au realizat profit la finalul anului 2011.
Ministrul Ion Ariton a prezentat evoluţiile înregistrate în procesul de înfiinţare a Complexurilor Energetice Oltenia şi Hunedoara, iar măsurile adoptate de la ultima evaluare se încadrează în programul convenit cu delegaţia FMI.