La un seminar organizat la Bruxelles, David Lipton a subliniat că aspectele politice şi cele economice ale imigraţiei sunt divergente, pentru că la fel ca şi comerţul, imigraţia duce la apariţia unor câştigători şi perdanţi iar societăţile şi afacerile au nevoie de timp pentru a se adapta. 

"Am descoperit că imigraţia a crescut în mod semnificativ PIB-ul per capita în economiile avansate pentru că nivelul competenţelor a crescut productivitatea muncii şi pentru că în unele părţi un influx de imigranţi în vârstă de muncă a ajutat la acoperirea deficitului de forţă de muncă apărut ca urmare a evoluţiilor demografice", a spus Lipton. "Mai mult, inegalitatea nu creşte ca urmare a intrării migranţilor în forţa de muncă. Nu am descoperit efecte negative semnificative în rândul grupurilor de venit medii şi mici din ţările care au primit migranţi", a adăugat oficialul FMI. 

Europa încearcă să facă faţă unei crize a imigranţilor care a început în 2015, când peste un milion de persoane provenind din Orientul Mijlociu şi Africa au intrat în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene în căutarea siguranţei şi a unor perspective economice mai bune. 

Valul de imigranţi a provocat însă o reacţie populistă în UE şi a crescut sprijinul pentru partidele extremiste şi naţionaliste, fiind unul din factorii care au contribuit la decizia britanicilor de a ieşi din Uniunea Europeană. 

Pentru ca avantajele economice ale imigraţiei să se facă resimţite, David Lipton a subliniat că este nevoie ca migranţii să fie integraţi pe piaţa muncii a ţărilor gazdă. "Acest proces de integrare este vital dacă ţările vor să-şi asigure maximul de beneficii economice de pe urma migraţiei", a spus David Lipton. 

AGERPRES