FMI: Impactul Brexit asupra economiei SUA a fost „neglijabil”

Referendumul la care Marea Britanie a votat în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană a provocat incertitudine şi riscuri crescute pentru economia americană, însă până acum se pare că impactul Brexit asupra creşterii economiei americane pare să fie unul "neglijabil", a apreciat marţi Fondul Monetar Internaţional, transmite Reuters.

În evaluarea anuală a economiei americane, FMI susţine că Brexitul a provocat o apreciere a dolarului care a fost mai mică însă decât estimau economiştii, de aproximativ un procent în termeni nominali, în timp ce pieţele bursiere au recuperat pierderile înregistrate imediat după votul din 23 iunie. 

"Efectul net asupra creşterii este unul neglijabil", a declarat şeful misiunii FMI în SUA, Nigel Chalk. Acesta a adăugat însă că o perioadă de volatilitate prelungită pe pieţe şi o nouă apreciere a dolarului sunt posibile, iar în acest scenariu normalizarea politicii monetare a SUA ar putea fi întârziată. 

După o primă majorare a costului creditului în luna decembrie 2015, Banca Centrală a SUA (Fed) a suspendat normalizarea politicii sale monetare invocând în special incertitudinea provocată de consecinţele Brexit. 

La finele lunii trecute, FMI şi-a redus estimările privind avansul înregistrat în acest an de economia americană, cu 0,2 puncte până la 2,2%. 

AGERPRES