FMI: Măsurile de sprijinire monetară și fiscală nu trebuie retrase prematur

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a declarat, într-un mesaj video adresat participanţilor la reuniunea Caixin care se desfăşoară la Beijing, că redresarea economiei mondiale trebuie sprijinită cu politici robuste continue, iar măsurile de sprijinire monetară şi fiscală nu trebuie retrase prematur.

Joi, oficialul FMI a cerut G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate şi emergente) să-şi sincronizeze investiţiile pentru redresarea economiei globale în urma pandemiei de coronavirus (COVID-19), apreciind că astfel s-ar înregistra o creştere mai solidă la un cost mai redus.

Ţările trebuie să profite de spaţiul fiscal disponibil şi de ratele scăzute ale dobânzilor pentru a stimula crearea de locuri de muncă şi pentru a reduce inegalităţile economice, a declarat Georgieva.

Cheltuieli mai puține

Oficialul a adăugat: „Dacă ţările G20 acţionează în mod concertat, investesc împreună în acelaşi timp, ele vor cheltui mai puţin cu o treime pentru a obţine aceleaşi rezultate”.

Luna trecută, FMI a estimat că economia mondială se va contracta cu 4,4% în 2020, urmând să înregistreze o creştere de 5,2% în 2021.