PSD a obţinut, în negocierile cu FMI, eliminarea din textul scrisorii suplimentare a prevederii referitoare la disponibilizarea a 150.000 de angajaţi din adminstraţie, precum şi reducerea concediului fără plată de la trei săptămâni la zece zile, au declarat, luni, pentru Mediafax, surse din partid.
Sursele citate au arătat că varianta agreată în schimbul disponibilizărilor ar implica o scădere a cheltuielilor şi a salariilor, fiecare minister urmând să adopte măsuri specifice de diminuare a cheltuielilor sau de transferuri de fonduri.
Sursele citate au arătat că FMI nu este interesat şi nu are în vedere disponibilizarea de personal, ci doar reducerea cheltuielilor bugetare.
Probleme în ceea ce priveşte profesorii
Aceleaşi surse au precizat că scoaterea din scrisoarea suplimentară la acordul cu FMI a cifrei de 150.000 de bugetari disponibilizaţi nu înseamnă că nu vor exista disponibilizări. PSD va insista, potrivit surselor citate, pentru identificarea de surse de finanţare care să permită să nu se reducă personalul doar cu scopul de a diminua cheltuielile.
În ceea ce priveşte concediile fără plată pentru bugetari, PSD a obţinut, în urma negocierilor cu FMI, scăderea acestora de la trei săptămâni, cât se propusese iniţial, la 10 zile, au spus sursele citate. Aceleaşi surse au arătat că, legat de acest subiect, au apărut probleme, în special în ceea ce priveşte profesorii, unde este dificil de precizat cine şi cum va intra în acest concediu fără plată fără a afecta mersul normal al cursurilor.
Guvernul să identifice o sursă din care să facă rost de bani
Sursele menţionate au precizat că FMI nu a acceptat creşterea punctului de pensie cu 2% începând cu 1 octombrie, solicitând chiar, în discuţiile cu PSD de duminică, amânarea acestei majorări pentru 1 ianuarie 2010.
PSD nu doreşte, însă, amânarea majorării şi a insistat ca aceasta să se producă de la 1 octombrie, mai ales că diferenţa de bani care trebuie acoperită nu este deloc mare, au mai arătat sursele citate.
„Trebuie ca Guvernul să identifice o sursă din care să facă rost de bani, în condiţiile în care suma este foarte mică, iar promisiunea trebuie onorată. O soluţie este să se scadă cheltuielile de investiţii sau să se ia din alte surse, dar asta se va discuta luni în coaliţie”, au arătat sursele citate.
Surse din partid declarau, duminică, pentru Mediafax, că PSD a cerut, în discuţiile cu FMI, să se renunţe la ideea disponibilizării a 150.000 de bugetari.
În prezent, numărul bugetarilor este de aproximativ 1,4 milioane.
SURSA: Mediafax