FMI nu ne vede cu ochi buni

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a redus estimarea privind creşterea economică a României în acest an de la proiecţia anterioară de 1,3% la 0,8%. Rezultatele din trimestrul al patrulea din 2009 au fost mai puţin bune decât s-au aşteptat economiştii, a declarat pentru Mediafax Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI. Nici TVA nu va evolua bine El a menţionat că serviciile au continuat să performeze slab, iar consumul încă nu dă semne de revenire. "În aceste cond

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a redus estimarea privind creşterea economică a României în acest an de la proiecţia anterioară de 1,3% la 0,8%.

Rezultatele din trimestrul al patrulea din 2009 au fost mai puţin bune decât s-au aşteptat economiştii, a declarat pentru Mediafax Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI.

Nici TVA nu va evolua bine

El a menţionat că serviciile au continuat să performeze slab, iar consumul încă nu dă semne de revenire.

„În aceste condiţii, nici TVA nu va evolua bine”, a spus Tănăsescu.

Noua estimare va fi discutată de autorităţile române cu misiunea FMI care va veni la Bucureşti la sfârşitul lunii aprilie.

În decembrie 2009, Guvernul şi FMI au convenit să revizuiască, de la 0,5% la 1,3%, creşterea PIB în 2010. Avansul economic de 1,3% a fost luat în calcul în proiectul de buget pentru anul în curs.

Veniturile bugetare, sub nivelul programat

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat la sfârşitul lunii martie că FMI ar putea modifica estimarea privind creşterea economică a României în acest an, iar ultimele date statistice sunt mai slabe faţă de aşteptări.

Totodată, Comisia Europeană a susţinut, în martie, că scenariul macroeconomic prin care Guvernul fundamentează proiecţia de creştere economică de 1,3% pentru acest an, dar şi prognoza de accelerare a majorării PIB la 3,7% până în 2012, pare bazat pe „presupuneri uşor favorabile pentru 2010”.

Veniturile bugetare au fost în primul trimestru sub nivelul programat, dar deficitul bugetar s-a încadrat potrivit datelor preliminare în ţinta stabilită cu FMI, de 8,25 miliarde lei, potrivit ministrului Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.

România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.

SURSA: Mediafax