Este foarte uşor, la televizor sau într-o conferinţă de presă, să arunci o informaţie şi să pară că ai dreptate.
Totul depinde de tonul mesajului. În România, dacă mesajul vine de la cineva cu „funcţie“, nu mai este verificat și este acceptat ca un adevăr universal valabil. În ultimul timp, există un asemenea mesaj transmis de miniştrii delgaţi, pseudo-bancheri şi alţi talking-heads: acordul cu FMI ne permite să ne împrumutăm mai ieftin de pe pieţele internaţionale. Bineînţeles că nimeni nu a prezentat o analiză empirică a acestei concluzii, dar dacă o spun aceşti domni, trebuie să fie adevărat, nu? Nu, nu este.
1) Rapoartele FMI prezintă evoluţia CDS-ului (faimosul CDS) din 2008 şi până în prezent. Cine are curiozitatea să se uite ar observa că CDS-ul României a scăzut până la un minim în martie 2010, după care trendul a fost crescător, până la un maxim în vara lui 2012. În toată această perioadă, România a semnat două acorduri stand-by cu FMI şi totuşi CDS-ul a crescut din 2010 şi până azi (ca medie). De fapt, o analiză a evoluţiei CDS-ului pentru ţările din regiune arată că factorii care determină CDS-ul României pe termen lung sunt apetitul la risc al investitorilor pentru pieţe similare României şi costul lichidităţilor pe pieţele financiare.
2) „Da, aveţi dreptate, dar dacă nu eram în acord cu FMI, nu ar fi crescut şi mai mult CDS-ul?”, mi s-ar spune sau striga/ţipa, în funcţie de „funcţia“ interlocutorului, cu siguranţă. Nu ştim asta cu certitudine. Dar ştim cu siguranţă altceva. Acordul cu FMI are acelaşi efect pe care îl au asigurările implicite pentru o bancă destul de mare că, orice ar face, o să fie salvată, de exemplu. Sau are acelaşi efect pe care l-a avut ratingul de AAA pentru Grecia: investiţii proaste şi amânarea reformelor structurale. Fără scrutinul pieţei, băncile, Grecia şi România şi-au permis să-şi asume un risc mai mare şi să cheltuiască banii împrumutaţi în contul generaţiilor viitoare pentru cheltuieli curente şi, mult mai grav în cazul României, să amâne reformele structurale.
3) Şi totuşi, de ce depinde costul de finanţare al României? Depinde de sănătatea şi de perspectivele de creştere ale economiei, de progresul şi de succesul reformelor structurale. Acordul cu FMI a fost important în 2009 şi ar fi fost un succes dacă FMI nu închidea ochii de fiecare dată la micile ajustări pe care le făcea partea română. Din păcate, în timpul acestei relaţii s-a introdus un sistem care perpetuează corupţia şi risipa resurselor publice: „management privat la stat“, în detrimentul unui program ferm de privatizare, în locul liberalizării preţurilor administrate şi eliminării barierelor pentru creşterea competiţiei.
România a primit la intrarea în UE eticheta de economie funcţională de piaţă. În realitate, e foarte departe de o asemenea structură. Reforma structurală nu înseamnă doar să adoptăm legi sau etichete care să spună că ne-am restructurat, ci să eliminăm barierele şi costurile care ţin economia la pământ. O economie restructurată după ultimii cinci ani ar fi arătat altfel: arierate zero, privatizarea majorităţii companiilor de stat, preţuri determinate de piaţă, monopolurile de stat sau private sparte şi eliminarea de bariere pentru a permite şi altor actori să intre pe piaţă, eliminarea acelora care nu fac faţă competiţiei şi o lege a falimentului personal (pentru că cetăţenii României merită acelaşi tratament pe care îl primesc companiile private, cele de stat sau statul român).