Perspectivele economiei mondiale pentru anul in curs nu arata deloc bine, situatia deteriorandu-se pe zi ce trece, potrivit unei analize realizate de catre Fondul Monetar International.
Aceasta stare de lucruri caracterizeaza inclusiv zona Europei de Est, sustin reprezentantii FMI, deci inclusiv Romania.
„Vom publica noi prognoze in urmatoarele zile si pot spune ca acestea nu sunt optimiste, iar situatia in toata Europa de Est este dificila”, a declarat directorul general al Fondului Monetar International, Dominique Strauss-Kahn.
Acest nou raport al FMI confirma prognozele de la sfarsitul anului trecut cand se afirma ca in 2009 economia mondiala va fi caracterizata de recesiune pentru tarile dezvoltate si scadere drastica a cresterii economice pentru cele emergente.