FMI: Pieţele financiare din Turcia se calmează după ce Banca Centrală a injectat lichidităţi

Fondul Monetar Internaţional se aşteaptă ca volatilitatea de pe pieţele financiare turceşti să se calmeze, după ce Banca Centrală a Turciei a anunţat că va furniza nelimitat lichidităţi instituţiilor financiare, în vederea menţinerii activităţii efective pe pieţele financiare, a declarat joi economistul şef al FMI, Maury Obstfeld, transmite Reuters.

Este important ca Turcia să ocrotească instituţiile democratice, care au fost cheia dezvoltării sale economice solide în ultimele decenii, a adăugat oficialul FMI. 

"Există volatilitate pe pieţele financiare în urma tentativei de lovitură de stat din Turcia. Autorităţile de la Ankara, în special Banca Centrală a Turciei, au acţionat eficient furnizând lichidităţi, şi estimăm că lucrurile se vor calma dar va fi nevoie de vigilenţa continuă a autorităţilor turce", a afirmat economistul şef al FMI. 

Banca Centrală a Turciei a anunţat că va menţine o politică monetară dură ţinând cont de estimările privind inflaţia, după ce a redus redus, marţi, dobânda de bază pentru a cincea lună consecutiv, apreciind că este un nou pas spre simplificarea politicii monetare. 

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina de Internet a instituţiei, comitetul de politică monetară de la Banca Centrală a Turciei a redus dobânda la creditele overnight cu 25 de puncte de bază 8,75%, dar a menţinut dobânda repo pe o săptămână la 7,50% precum şi dobânda pentru împrumuturile overnight la 7,25%. 

Lira turcească s-a apreciat luni în raport cu dolarul american, pe măsură ce guvernul turc a reluat controlul asupra ţării, după eşuarea tentativei de lovitură de stat, calmând îngrijorările investitorilor faţă de incertitudinea politică şi riscurile geopolitice. Luni, pe pieţele asiatice, lira turcească s-a apreciat cu 3%, după ce vineri s-a depreciat cu aproape 5%, cea mai mare scădere înregistrată într-o singură zi de moneda turcească după luna octombrie 2008. După ce Banca Turciei a redus marţi dobânda de bază, lira s-a apreciat uşor, până la 2,9740 dolari. 

Investitorii internaţionali, pe care se bazează Turcia pentru a-şi îndeplini obligaţiile financiare externe, ar putea să se retragă din cauza instabilităţii, avertizează analiştii. De asemenea, numărul de turişti străini care vizitează Turcia ar putea scădea semnificativ, ceea ce ar putea face dificilă îndeplinirea ţintei de creştere economică, de 4% în acest an. 

Agenţiile de evaluare financiară Fitch Ratings şi Moody's Investors Services au avertizat deja asupra posibilităţii retrogradării ratingului Turciei, în urma tentativei de lovitură de stat.

AGERPRES