Ponderea dolarului în rezervele FMI era de 3.763 miliarde de dolari, sau 60,9% din totalul rezervelor alocate, practic neschimbat comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut. În schimb, rezervele valutare globale au crescut în primul trimestru până la valoarea record de 11.864 miliarde de dolari, de la 11.685 miliarde de dolari la finele anului trecut.
Ponderea monedei euro a rămas şi ea stabilă la 24,4%, acestea atingând un total de 1.523 miliarde de dolari, mai puţin totuşi faţă de nivelul record de 28% înregistrat în 2009. De asemenea, ponderea yenului japonez a crescut uşor la 3,9% în primul trimestru de la 3,8% în ultimul trimestru al anului trecut.
Pentru prima dată FMI a publicat cifre referitoare la ponderea dolarului australian şi a celui canadian în rezervele valutare globale, în condiţiile în care până acum acestea erau clasificate la categoria 'alte valute'.
În primul trimestru al acestui an, băncile centrale deţineau 107,2 miliarde de dolari sub formă de dolari australieni, în creştere faţă de 103,4 miliarde de dolari în ultimul trimestru al anului trecut. De asemenea, băncile centrale deţineau 117,4 miliarde de dolari sub formă de dolari canadieni, faţă de 114,4 miliarde de dolari.
Rezervele globale sunt active ale băncile centrale deţinute în diferite valute utilizate în principal pentru acoperirea pasivelor. Băncile centrale cooperează deseori pentru a cumpăra şi a vinde valută în ideea de a influenţa cursurile de schimb.
SURSA: Agerpres