Fondurile puse de FMI la dispoziţia autorităţilor române în caz de urgenţă, însumează, până în prezent, aproximativ 1,5 miliarde euro.
În ultima scrisoare de intenţie către FMI, obţinută de Mediafax, Guvernul a convenit ca lista companiilor ale căror pierderi trebuie incluse anul viitor în deficitul bugetar să fie extinsă, de la 10 la 27 de societăţi.
Totodată, procedurile de listare a companiei Hidroelectrica prin vânzarea pe Bursă a 10% din acţiuni vor fi încheiate până la sfârşitul lunii octombrie a anului viitor, după ce în primele două luni va fi angajată o bancă de investiţii care să pregătească operaţiunea.
În acelaşi timp, Executivul va continua concedierile la companiile feroviare, va impune patru zile de concediu fără plată pentru angajaţii societăţii Intervenţii Feroviare, va închide liniile de cale ferată care nu pot fi vândute la licitaţii şi va încheia contracte în parteneriat public-privat pentru spaţiile comerciale CFR.
FMI a acceptat prelungirea termenelor de privatizare a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, dar a impus ca procedurile să fie încheiate în totalitate până la sfârşitul lunii aprilie a anului viitor şi a blocat achiziţionarea rafinăriei Arpechim de la OMV Petrom .
FMI a impus Guvernului ca până la sfârşitul lunii aprilie a anului viitor să găsească un investitor strategic care să preia cel puţin 20% din acţiunile deţinute la Poşta Română, în urma unei majorări a capitalului social, şi să înceapă procedurile de concediere colectivă a angajaţilor din companie.
O misiune comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale s-a aflat la Bucureşti în perioada 25 octombrie-7 noiembrie pentru a treia evaluare a acordului de tip preventiv.
În luna martie, autorităţile de la Bucureşti au decis să prelungească înţelegerea cu FMI, printr-un acord de tip preventiv în valoare de circa 3,5 miliarde de euro, respectiv 300% din cota pe care o are România la FMI. Atunci, FMI a pus la dispoziţia României o primă tranşă în valoare de 60 de milioane de drepturi speciale de tragere (67 milioane euro).
Noul acord cu FMI este însoţit de un sprijin preventiv de 1,4 miliarde euro de la Uniunea Europeană şi de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială.