Redresarea Europei pare din ce în ce mai durabilă, multe state din Europa de Est înregistrând creşteri economice de aproximativ 3% sau peste acest nivel, a afirmat, luni, într-un interviu acordat Reuters, Jorg Decressin, director adjunct al Departamentului pentru Europa al Fondului Monetar Internaţional.
Economia Europei accelerează acum, dar un Brexit "distrugător" ar putea avea ca rezultat o creştere "considerabil" mai scăzută, atât în Marea Britanie, cât şi în zona euro, se arată în cel mai recent raport Perspective economice regionale al FMI, dat luni publicităţii.
Redresarea este parţial datorată măsurilor de stimulare adoptate de băncile centrale şi ratelor scăzute ale dobânzilor, dar şi datorită îmbunătăţirii elementelor de bază, evidenţiate prin majorarea investiţiilor, se arată în raport.
"Această redresare pare din ce în ce mai durabilă. Creşterea în zona euro este pozitivă de 18 trimestre, în ultima vreme în jur de 2,5%. Multe state din Europa de Est înregistrează creşteri economice de aproximativ 3% sau peste acest nivel. Deci, această redresare nu numai că se extinde, ci devine mai solidă", a afirmat Joerg Decressin, citat de Agerpres.
Acesta a adăugat că sprijină abordarea prudentă a BCE privind retragerea măsurilor de stimulare a economiei.
Rata inflaţiei a justificat decizia Băncii Angliei de a majora rata dobânzii pentru prima dată de la criza financiară globală, a apreciat oficialul FMI.
Principalele incertitudini la orizont rămân Brexitul şi tipul de relaţie comercială care poate fi stabilit de Marea Britanie, când va părăsi UE, cu cele 27 de state rămase în blocul comunitar.
Decressin a declarat că FMI se aşteaptă la încheierea unui acord pentru o perioadă de tranziţie.
Economiştii FMI se aşteaptă să fie încheiat un acord, dar avertizează că un Brexit "distrugător" va avea probabil un impact semnificativ, a explicat oficialul FMI.
Acesta a adăugat: "Într-o astfel de situaţie, temerile noastre sunt că avansul economiei va avea de suferit, în special în Marea Britanie, dar şi în zona euro. Prin urmare, este posibilă o creştere economică considerabil mai scăzută decât previzionăm acum".
FMI are acum o percepţie mult mai bună privind regiunea decât în urmă cu un an sau doi, când au sporit temerile că Grecia ar putea fi forţată să părăsească zona euro.
Propunerile preşedintelui francez Emmanuel Macron de accelerare a integrării zonei euro sunt o parte importantă a acestor percepţii îmbunătăţite, a explicat Decressin. Planul prin care Mecanismul European de Stabilitate (ESM) – fondul de salvare al zonei euro – ar putea să îşi asume responsabilităţile Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru ţările care au adoptat moneda euro este de asemenea sprijinit de Macron, susţine oficialul FMI.
"Noi sprijinim acest obiectiv. Cu o structură de guvernare adecvată şi un mandat solid de supraveghere, un Fond Monetar European (EMF) ar putea într-adevăr întări prevenirea şi gestionarea crizelor", a afirmat directorul adjunct al Departamentului pentru Europa al Fondului Monetar Internaţional.
Implicarea FMI în criza datoriilor din Grecia a fost intens criticată, oficialii instituţiei internaţionale fiind deseori în dezacord cu Atena, dar pe aceeaşi lungime de undă cu Berlinul.
"Nu avem ca obiectiv să ne retragem sprijinul pentru Europa, din contră. Rămânem la dispoziţia acţionarilor noştri europeni pentru a-i ajuta în orice criză, dacă şi când ea apare. Sperăm de asemenea să continuăm să jucăm un rol util privind supervizarea noastră", a concluzionat Decressin.