Riscurile la adresa redresării economiei globale sunt în creştere, iar frustrările privind inegalitatea sporesc tendinţele protecţioniste, a avertizat marţi directorul general al FMI, Christine Lagarde, potrivit Bloomberg şi Reuters.
Perspectivele economiei mondiale s-au estompat în ultimele şase luni, pe fondul încetinirii din China, al scăderii preţurilor materiilor prime şi al turbulenţelor de pe pieţele financiare, a afirmat şeful FMI într-un discurs rostit la Frankfurt. Declaraţiile sale ar putea indica faptul că FMI ar putea înrăutăţi estimarea de creştere a economiei mondiale, când va publicat raportul actualizat World Economic Outlook, în 12 aprilie.
”Vestea bună este că redresarea continuă, avem creştere economică, nu suntem în criză. Veştile mai puţin bune sunt că redresarea rămâne prea lentă, prea fragilă, şi riscurile la adresa durabilităţii ei sunt în creştere”, a explicat directorul general al FMI. Economia SUA se confruntă cu o creştere redusă parţial din cauza aprecierii dolarului, în timp ce zona euro este afectată de nivelul scăzut al investiţiilor şi şomajul ridicat. ”Avansul PIB-ului Japoniei a fost mai slab decât s-a estimat, iar tranziţia Chinei spre un model economic mai sustenabil implică un ritm de creştere mai lent. Dificultăţile economice cu care se confruntă Brazilia şi Rusia depăşesc estimările, iar statele din Orientul Mijlociu se luptă cu efectele declinului preţului ţiţeiului”, a apreciat Christine Lagarde.
Cu certitudine s-au înregistrat progrese importante de la criza financiară, dar ritmul prea lent timp îndelungat al creşterii economice face ca prea mulţi oameni să nu simtă efectele benefice, a afirmat oficialul FMI, reafirmând cele trei instrumente care trebuie folosite pentru sprijinirea creşterii: reformele structurale, măsurile de politică monetară şi fiscală.
Zona euro ar putea reduce şomajul, în special în rândul tinerilor, prin îmbunătăţirea calificărilor şi modul în care se caută locurile de muncă. ”Decizia adoptării ratelor negative ale dobânzilor de către BCE şi Banca Centrală a Japoniei a fost pozitivă în ansamblu, chiar dacă trebuie să existe vigilenţă în urmărirea efectelor acestor decizii”, a mai spus Christine Lagarde. (Sursa: Agerpres)