Din octombrie, au sporit riscurile cu care se confruntă sistemul financiar, iar turbulenţele ar putea uşor reapărea şi s-ar putea intensifica, dacă nu sunt adoptate măsuri de curăţire a bilanţurilor băncilor, în special în China şi Europa, avertizează FMI.

Dacă perspectivele privind creşterea economică şi inflaţia se înrăutăţesc şi mai mult, riscul pierderii încrederii va creşte. În asemenea circumstanţe, turbulenţele pot interacţiona cu vulnerabilităţile bilanţurilor băncilor. Randamentele obligaţiunilor ar putea creşte şi condiţiile financiare s-ar putea înăspri, majorând povara datoriei şi presiunile asupra economiei, se arată în raportul instituţiei financiare globale.

Temerile privind încetinirea ritmului de creştere a PIB-ului Chinei şi tranziţia spre o economie orientată mai mult spre consum au alimentat recentele turbulenţe financiare, iar dificultăţile cu care se confruntă sectorul de stat chinez afectează bilanţurile băncilor. Creditele bancare acordate companiilor cu probleme s-ar putea transforma în pierderi potenţiale pentru bănci, care ar putea ajunge la aproximativ 7% din PIB, avertizează FMI.

Ratele negative ale dobânzilor, alături de achiziţiile de obligaţiuni, sunt cruciale pentru stimularea creşterii economice. Deşi aceste decizii au redus marjele de profit ale băncilor, în ultimă instanţă ele vor beneficia de pe urma creşterii economice mai solide şi a reducerii costurilor de finanţare, se arată în raportul instituţiei financiare globale.

Marţi, Fondul Monetar Internaţional a înrăutăţit estimarea de creştere în acest an şi a avertizat că o ieşire a Marii Britanii din UE (Brexit) ar fi o nouă lovitură pentru economia mondială.

Anul acesta, economia mondială ar urma să înregistreze o creştere de 3,2%, faţă de un avans de 3,4% estimat de FMI în ianuarie, în timp ce anul viitor expansiunea ar urma să ajungă la 3,5%, faţă de un avans de 3,6% prognozat în urmă cu trei luni.

Britanicii se vor pronunţa pe 23 iunie, într-un referendum, cu privire la oportunitatea părăsirii Uniunii Europene de către Marea Britanie, una dintre cele mai importante decizii ale ţării în ultimele decenii. AGERPRES