Ritmul de scădere a economiei mondiale s-a temperat, iar Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-ar putea îmbunătăţi prognoza privind evoluţia din 2010, a declarat directorul general adjunct al FMI, John Lipsky, citat de Reuters. Cu toate acestea, condiţiile financiare nu sunt nici pe departe normale, iar economia mondială este, încă, în recesiune, a avertizat Lipsky. „Cele mai recente date indică încetinirea ritmului de scădere a economiei mondiale, însă există un grad r
Ritmul de scădere a economiei mondiale s-a temperat, iar Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-ar putea îmbunătăţi prognoza privind evoluţia din 2010, a declarat directorul general adjunct al FMI, John Lipsky, citat de Reuters. Cu toate acestea, condiţiile financiare nu sunt nici pe departe normale, iar economia mondială este, încă, în recesiune, a avertizat Lipsky.
„Cele mai recente date indică încetinirea ritmului de scădere a economiei mondiale, însă există un grad ridicat de incertitudine referitor la perioada în care va interveni revenirea şi la puterea acesteia”, a afirmat John Lipsky, la o conferinţă de afaceri organizată în Turcia.
Lipsky a precizat că revenirea, anticipată pentru anul viitor, va fi lentă, în general, şi graduală în statele dezvoltate. Un impact negativ asupra relansării economice îl vor avea eforturile companiilor financiare de a-şi reduce datoriile şi creşterea limitată a pieţei creditului şi a celei imobiliare. În plus, economiile emergente nu vor putea reveni la o creştere susţinută în condiţiile în care relansarea va fi lentă în statele puternice.
„Ca rezultat, diferenţele dintre economiile diverselor ţări şi şomajul vor continua să crească în 2010”, a spus oficialul FMI.
Accent pe revitalizarea sistemului financiar
Lipsky a subliniat că guvernele trebuie să se concentreze pe relansarea economică susţinută, care poate fi sprijinită prin revitalizarea sistemului financiar. Până în prezent, progresul în rezolvarea problemelor băncilor a fost lent şi ineficient în ceea ce priveşte reducerea expunerii la activele toxice.
„Pentru a pune bazele dezgheţării pieţei creditului, politica pe termen scurt ar trebui să se concentreze pe restructurarea instituţiilor financiare cu probleme, prin curăţarea balanţelor contabile ale băncilor de activele toxice. De asemenea, viabilitatea băncilor trebuie testată, iar instituţiile de credit slabe vor trebui recapitalizate”, a afirmat Lipsky.
În plus, policile fiscale din economiile avansate şi din multe din statele emergente ar trebui să asigure şi pentru 2010 venituri suplimentare, în vederea finanţării unor noi programe de relansare, dacă va fi cazul.
FMI şi-a îmbunătăţit prognoza de creştere economică mondială pentru 2010, la 2,4%, de la 1,9% în aprilie, ca urmare a efectelor pozitive ale programelor de relansare implementate în ultimele luni, a declarat la începutul lunii iunie o sursă apropiată situaţiei, citată de Reuters.
SURSA: Mediafax